Viaţa Sfântului Sava Vatopedinul – 38. Invidia diavolească

28 April 2013

Trei ani întregi se împliniseră de când nevoitorul cutreiera acele pustiuri cu totul lipsite de apă. Vitejeşti erau răbdarea lui în vremea iernii şi a arşiţei verii, trăirea ca un fără de trup, postirea covârşitoare, întrecerea lui mai presus de cuvânt cu puterile netrupeşti, dobândirea strălucirilor dumnezeieşti asemenea cu ale acelora.

sf sava in 5

Sau, mai bine spus, şi pe acelea le uimea, ca unul care, aflându-se în trup, cugeta ca un netrupesc cele mai presus de trup.

Înfricoşător făcându-se fiarelor şi demonilor, a venit iarăşi în părţile dinspre Iordan. Aici locul este mai blând şi mai plăcut pentru oameni şi pentru animale, deoarece se pot hrăni cu verdeţuri şi îşi pot astâmpăra setea cu apă.

Dar ispititorul, netrupesc din fire, nu înceta să-l ispitească. Deşi de multe ori îl ispitise, căci nici o osteneală nu-l putea opri de la aceasta, mereu rămânea fără nici o izbândă, aşa cum s-a arătat, ca să-şi dea seama că meşteşugeşte război împotriva lui însuşi. Dar cu toate păţaniile lui, invidia nu-l lăsa să se liniştească. A încetat să-l mai lupte el însuşi – astfel de luptă o foloseşte de obicei împotriva celor care s-au înstrăinat pentru totdeauna de oameni – şi a pornit cu o mai mare mânie războiul indirect prin oameni. Şi asta pentru că l-a văzut că se apropiase puţin de oameni. Viclenia lui năştea bănuieli. Se gândea că, venind Sava în lume, avea să devină lumină pentru cei ce şedeau întru întuneric[1], povăţuitor celor rătăciţi, adevărată mântuire pentru sufletele care Îl caută cu râvnă pe Domnul[2].

Şi într-adevăr, aşa s-a şi petrecut. Stăpânul Hristos, Dătătorul bunătăţilor, ne-a dovedit aceasta mai târziu prin faptă, dăruindu-i lui Sava darurile Sale, iar pe diavolul cel apostat izgonindu-l pentru sfătuirea cea rea şi pentru invidia ce o are împotriva noastră. Cu adevărat, arama se strică foarte mult din pricina ruginii ei. Dar să vedem acum războiul pe care l-a pornit acela cu toate puterile lui.

carteSursa: Sfântul Filothei Kokkinos, Viaţa Sfântului Sava Vatopedinul cel nebun pentru Hristos, traducere din limba greacă de  ieroschimonah Ştefan Nuţescu (Chilia “Buna Vestire”, Schitul Lacu, Sfântul Munte Athos), Editura Evanghelismos, Bucureşti, 2011, pp. 120-122


[1] Isaia 9, 2; Luca 1, 79.

[2] „Acesta este neamul celor ce-L caută pe Domnul” (Psalmul 23, 6).

Cuprins
Adrese ale altor pagini WEB