Cinstirea Sfinţilor în Biserica primară

„Doamne, întru pomenirea Sfinţilor Tăi întreaga zidire prăznuieşte. Cerurile se bucură dimpreună cu îngerii şi pământul se veseleşte dimpreună cu oamenii”

Credinţa ortodoxă, în ce priveşte subiectul cinstirii Sfinţilor, este rezumată în Sinodiconul Ortodoxiei al celui de-al VII-lea Sinod Ecumenic: „Pe Hristos ca Dumnezeu şi Stăpân, pe Sfinţi pentru Stăpânul comun, ca fiind adevăraţi slujitori ai Lui şi care sunt cinstiţi şi respectaţi şi cărora li se acordă închinarea prin relaţia [cu Hristos]”.

Prin urmare, nu este vorba de adorarea Sfinţilor, ci de o închinare cinstitoare şi prin relaţie [cu Hristos].

Înainte de a cita în acest sens mărturii semnificative din surse de primă mână, vom porni de la precizarea profesorului Feidás: „… începând cu secolul al II-lea, fiecare Biserică locală îşi sărbătorea ziua de naştere a mucenicilor, adică ziua morţii martirilor în timpul prigoanelor. Mărturia aceasta este oferită deja Martirologiul lui Policarp: «astfel şi noi, după aceea, luând oasele lui cele mai cinstite decât pietrele de mare preţ şi mai încercate decât aurul, le-am aşezat într-un loc potrivit. Atunci când ne va fi cu putinţă să ne adunăm, cu bucurie şi cu veselie, Domnul ne va îngădui să sărbătorim ziua de naştere a martiriului său, atât întru pomenirea celor care şi-au încheiat drumul, cât şi ca exersare şi pregătire pentru cei care vor călca pe urmele lor». Cinstirea martirilor în ziua lor de naştere s-a generalizat în secolul al III-lea” (Vlásios Feidás, Istorie Bisericească, volumul I, pp. 272-273).

Martirologiul Sfântului Policarp pe care îl invocă profesorul Feidás este foarte important, fiind vorba de o scriere din anul 156 d.Hr., potrivit părerii comune a patrologilor (Stilianós Papadópoulos, Patrologie, vol. I, p. 226), scris de către Biserica din Smirna pentru Biserica din Philomelium, Frigia, şi ne arată limpede acest sfânt obicei al creştinilor de a se aduna şi de a sărbători pomenirea mucenicului încă din epoca postapostolică. Şi, aşa cum completează profesorul St. Papadópoulos, „Martiriul lui Policarp care, cel mai probabil, nu este cel mai vechi, a devenit cu adevărat temelia scrierii de martirologii şi a fost valabil ca program de viaţă al Bisericii, în ce priveşte martirii şi cinstirea acestora” (Stilianós Papadópoulos, Patrologie, vol. I, p. 223)

Despre dezvoltarea ciclului anual al sărbătorilor menţionează profesorul Fidás: „În secolul al III-lea, sărbătorirea pomenirii martirilor era legată de obicei cu slujba de toată noaptea şi mesele credincioşilor (agape) din ofrandele de mâncare ale membrilor mai bogaţi ai comunităţilor creştine (Sfântul Ciprian, De civit. Dei, VIII, 27). Astfel, s-a dezvoltat ciclul local al sărbătorilor religioase ale comunităţilor creştine, deoarece comunităţile învecinate cinsteau ziua de naştere a martirilor lor comuni” (Vlásios Feidás, Istorie Bisericească, vol. I, p. 286).

Sfântul Ioan Gură de Aur se referă la sărbătorilor mucenicilor şi îi îndeamnă pe credincioşi nu doar să îi prăznuiască în anumite perioade, ci să le imite pilda şi să aibă râvnă pentru virtutea lor: „Sărbătorile mucenicilor sunt sărbătorite nu doar în perioada zilelor [de prăznuire], ci şi [în orice zi], după cugetul celor care le săvârşesc. Şi aceasta vreau să spun: ai imitat pe mucenic? Ai râvnit la virtutea acestuia? Ai alergat pe urma filosofiei acestuia? Şi, nefiind ziua mucenicului, sărbătoarea mucenicului ai săvârşit, căci cinstirea mucenicului înseamnă imitarea [vieţii] lui” (Cuvânt la Mucenic, PG 52, 661-663).

De asemenea, în cuvântul său închinat „Mucenicului Luchian”, Sfântul Ioan Hrisostom se referă din nou la adunarea Bisericii cu scopul de a sărbători pomenirea mucenicului şi de a-i imita pilda: „… cel ce primeşte mucenic în nume de mucenic, plată de mucenic va lua; primire de mucenic înseamnă a se aduna spre pomenirea aceluia, a se împărtăşi de povestirea luptelor sale, a se minuna de cele întâmplate, a-i râvni virtutea, a spune şi altora faptele de vitejie ale aceluia; asta înseamnă a primi pe  mucenici; astfel poate oricine primi pe aceşti Sfinţi, aşa cum şi noi am făcut astăzi” (PG 50, 522).

Sfântul Grigorie de Nissa, în scrierea sa „Viaţa Sfintei Macrina”, vorbeşte despre sărbătoririle pomenirii martirilor cu psalmodii şi cântări: „Aşadar, după ce am săvârşit la căpătâiul ei priveghere de toată noaptea cu laude precum la sărbătorile mucenicilor, când a crăpat de ziuă, mulţimea, câţi se adunaseră de prin împrejurimi, bărbaţi şi femei deopotrivă, tulburau cu plânsetele lor cântarea”.

În cuvântul său „La Sfântul Ştefan, întâiul mucenic” vorbeşte despre cinstirea Sfinţilor şi despre mijlocirile lor şi despre scopul acestor sărbători, care este imitarea lor, precum şi faptul că poruncile lui Dumnezeu sunt aceleaşi pentru toţi, la fel ca şi harul şi modul de viaţă, întărind că luminarea slavei Evangheliei este pentru toţi creştinii.

„După ce ne-am grăbit să împlinim într-atât recunoştinţa faţă de Sfinţi, ne retragem în tăcerea cea neprimejdioasă, bine cunoscând aceea că suntem vrednici să participăm la pomenirile Sfinţilor, doar dacă le imităm pilda şi devenim râvnitori ai virtuţilor acelora; să nu limităm viaţa lor doar la vorbele noastre, ci să ne asumăm modul lor de viaţă prin buna noastră alegere. Căci buni ucenici ai acestora nu ne va arăta o datină oarecare pe care o săvârşim neconştientizat, ci credinţa evlavioasă şi viaţa întemeiată pe dogmele comune şi petrecerea care imită aceleaşi pilde [de viaţă].

Cinsteşti pomenirea mucenicilor? Cinsteşte şi convingerea lor! Căci a fi părtaş la pomenirea lor înseamnă să fii părtaş şi convingerii lor. Oare luminarea din cunoaşterea învăţăturii Evangheliei lui Hristos a strălucit doar acelora? Oare harul s-a trimis numai acelora? [II Corinteni 4, 4-6]? Aceleaşi sunt poruncile, acelaşi este modul [de viaţă], unul este cel ce instituie întrecerile, unul este premiul adevărului, de care fie să ne învrednicim noi toţi cu rugăciunile şi mijlocirile Sfinţilor pe care i-am pomenit, cu harul Domnului nostru Iisus Hristos” (PG 46, 735-736).

Frescă din Catacomba San Gennaro, Roma, sec. V

În cuvântul său „La cei 40 de Mucenici” menţionează că el însuşi săvârşea pomenirea mucenicilor: „Dar eu, săvârşind pomenirea mucenicilor şi după ce v-am vorbit ieri despre aceşti 40 de ostaşi ai lui Hristos care au depăşit orice măsură a râvnei, […], cu ajutorul memoriei, astăzi, minunaţi îi înfăţişez celor care pot să vadă, ca fiind ei podoabă a Bisericii şi bucurie popoarelor şi slavă a lui Dumnezeu Care i-a întărit pre ei” (PG 46, 773).

Mai mult încă, acelaşi Sfânt Părinte şi Învăţător, în scrierea sa „Despre viaţa Sfântului Grigorie Thaumaturgul” se referă la ciclul praznicelor de cinstire a mucenicilor: „împreună petrecând răstimpul întregului ciclulu anual, i-am cinstit pe mucenici serbându-i” (PG 46, 953).

Sfântul Grigorie Theologul, în cuvântul său „Despre Sfântul Sfinţit Mucenic Ciprian”, se referă şi el la mucenici: „Pe toţi mucenicii trebuie să îi prăznuim şi pentru toţi să deschidem cu dragă inimă şi limba, şi ascultarea, şi mintea vorbind despre ei cu bunăvoinţă şi ascultând despre ei şi socotind că toate celelalte sunt mai prejos decât lupta lor” (PG 35, 1173).

Scriind împotriva lui Iulian, în primul său cuvânt, Sfântul Grigorie Theologul vorbeşte despre cinstirea datorată Sfinţilor: „Nu îi cinsteşti pe cei înjunghiaţi pentru Hristos?Nici nu te temi tu de marii luptători, de Ioan, de Petru, de Pavel, de Iacov, de Ştefan, de Luca, de Andrei, de Thecla şi de cei dimpreună cu ei şi de cei dinaintea lor care s-au primejduit pentru adevăr? De cei care s-au împotrivit focului şi fierului şi tiranilor şi relelor care i-au găsit ei şi care au răbdat şi multe altele, ca şi cum li s-ar fi întâmplat în trupuri străine sau ca unora fără de trupuri? Pentru ce? Ca să nu trădeze nici până la ultimul cuvânt credinţa. Acestora se cuvin cinstirile şi prăznuirile. Prin aceştia demonii sunt puşi pe fugă şi bolile se vindecă. Acestora li se cuvin [dumnezeieştile] arătări şi prorociile. Trupurile acestora singure au aceeaşi putere ca şi sfintele lor suflete, fie că sunt atinse [cu evlavie], fie că sunt cinstite. De la care şi picăturile de sânge singure şi micile obiecte ale patimii lor lucrează tot atâtea [minuni] ca şi trupurile. Pe acestea nu le cinsteşti, ci le necinsteşti?” (PG 35, 589).

Sfântul Vasilie cel Mare, în Omilia sa la Psalmul 114, vorbeşte despre cinstirea mucenicilor şi despre cântările de laudă către Dumnezeu: «… aţi inundat cu mulţimea voastră această sfântă biserică a mucenicilor, cerând de la Dumnezeul mucenicilor iertare prin cântări de imne de la miezul nopţii până la prânzul acestei zile, aşteptând venirea noastră. Aşadar, pentru voi, care aţi preferat somnului cinstirea neîncetată a mucenicilor şi adorarea lui Dumnezeu, este pregătită răsplătirea» (PG 29,484).

Acestea au fost doar câteva dintre multele mărturii ale Bisericii vechi. Iar protestanţii să fie învăţaţi de însăşi Sfânta Scriptură, care zice: „pomenirea drepţilor cu laude” (Proverbe 10, 7) şi „întru pomenire veşnică va fi dreptul” (Psalmul 111, 6).