Icoana Maicii Domnului “Áxion Estín” de la Protáton – la Tesalonic

16 October 2012

Icoana Maicii Domnului “Áxion Estín” din Biserica Protáton din Karyés se va găsi până la sfârşitul lunii octombrie în Biserica Sfântului Mare Mucenic Dimitrie din Tesalonic. Sâmbătă, 13 octombrie, icoana plecat din Sfântul Munte la bordul canonierei Armatolós, aparţinând marinei militare, şi a fost primită la Tesalonic cu onorurile cuvenite unui şef de stat.

Plecarea din Sfântul Munte

Sosirea la Tesalonic

În procesiune pe străzile Tesalonicului

În procesiune pe străzile Tesalonicului

Numeroase oficialităţi au participat la primirea icoanei în Biserica Sf. Dimitrie

Prefectul Traciei şi Macedoniei, Theodoros Karaoglou, primarul Tesalonicului, Iannis Boutaris, generalul Mihail Kostarakos, miniştri şi parlamentari au venit alături de Arhiepiscopul Atenei, Ieronim, de Mitropolitul Tesalonicului, Ánthimos, şi de o mare mulţime de credincioşi, pe cheiul de lângă Turnul Alb, pentru a întâmpina icoana Maicii Domnului. Icoana a venit din Sfântul Munte însoţită de reprezentanţii Sfintei Chinotite, în frunte cu Protosul Sfântului Munte, Gheronda Máximos Iviritul.

Procesiunea care a urmat s-a încheiat în partea de sus a oraşului, la Biserica Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, acolo unde icoana “Áxion Estín” va rămâne până la sfârşitul lunii octombrie.

Icoana aşezată la închinare în Basilica Sfântului Dimitrie

Închinare

Duminică dimineaţa, la Sfânta Liturghie au participat Arhiepiscopul Ieronim al Atenei, Mitropoliţii Ánthimos al Tesalonicului, Apóstolos al Miletului, Theóklitos al Florinei, Theólogos al Serresului, Makarios de Sydirókastro, Varnavas al Neapolisului, Pavlos al Dramei, Ioannis de Langada şi episcopii Panteleímonos de Theoúpolis şi Dimítrios de Therma.

Sfânta Liturghie

Slujire în sobor

Sfânta Liturghie

Icoana Maicii Domnului “Áxion Estín” este scoasă rareori din Sfântul Munte, doar în împrejurări deosebite. Până acum, a mai ieşit în 1963, 1985, 1987 şi 1999, acum fiind a doua oară când ajunge la Tesalonic.

Cuprins
Adrese ale altor pagini WEB