Despre darurile duhovnicești

21 October 2012

Din Apostolul care s-a citit am auzit îndemnurile de mare însemnătate și rugămințile Apostolului lui Hristos, care sunt folositoare fiecărui creștin. Aș vrea să înțelegeți adâncimea cuvântului Sfântului Apostol Pavel și să scrieți cuvintele sale în inimile voastre. Așadar, ascultați: „Dar avem felurite daruri, după harul ce ni s-a dat. Dacă avem proorocie, să proorocim după măsura credinței; Dacă avem slujbă, să stăruim în slujbă; dacă unul învață, să se sârguiască în învățătură; Dacă îndeamnă, să fie la îndemnare; dacă împarte altora, să împartă cu firească nevinovăție; dacă stă în frunte, să fie cu tragere de inimă; dacă miluiește, să miluiască cu voie bună!” (Rom. 12, 6-8).

Este foarte important pentru fiecare dintre noi să înțelegem întocmai ce dar am primit de la Dumnezeu și ce lucrare ne-a hărăzit Dumnezeu. Se întâmplă adeseori ca purtarea noastră, după bunul plac, să ne facă să tindem spre a trăi într-un mod care nu ni se potrivește și nu este bineplăcut lui Dumnezeu sau să săvârșim vreo lucrare nepotrivită pentru noi. Țintim pozițiile înalte și de cinste, disprețuindu-le pe cele de jos, care însă poate ne sunt date de la Dumnezeu, întrucât El ne rânduiește pentru o anumită lucrare după puterile noastre, lucrare ce se și potrivește împrejurărilor vieții noastre.

Multe eșecuri și supărări are în viață cel care nu cunoaște ce dar i-a dat Dumnezeu și străbate o cale după bunul plac și după cum îi este voia.

Pentru cei care au înțeles corect ce dar le-a dat Dumnezeu și îl lucrează cu grijă, este foarte important să împlinească lucrarea lui Dumnezeu cu râvnă.

Ascultați ce spune mai departe Apostolul: „Dragostea să fie nefățarnică. Urâți răul, alipiți-vă de bine” (Rom., 12,9). Marile Sale daruri, Domnul Dumnezeu le împarte oamenilor ca să lucreze în acord cu voința Sa, iar pe drumul greu al vieții să aibă drept călăuză dragostea, care este piatra de temelie a tuturor poruncilor lui Hristos, dragostea și nu faptul de a plăcea oamenilor. Domnul nostru Iisus Hristos i-a spus învățătorului de lege, care L-a întrebat, următoarele: „Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău și cu tot cugetul tău. Aceasta este marea și întâia poruncă. Iar a doua, la fel ca aceasta: Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți” (Mt. 22, 37-39).

Gândiți-vă, așadar, nu cumva dragostea noastră de sine este una fățarnică? Nu cumva aceasta nu este întotdeauna neprefăcută și deplină? De multe ori ne purtăm față de aproapele nostru cu fățărnicie, vrem să îi arătăm că îl iubim, dar fără să avem o dragoste adevărată. Acest lucru se numește fățărnicie și nu dragoste. De aceea Sfântul Apostol Pavel ne amintește că dragostea trebuie să fie nefățarnică. Domnul cere de la noi, cu toată inima noastră să ne lipim de bine și să urâm răul.

„În iubire frățească, unii pe alții iubiți-vă; în cinste, unii altora dați-vă întâietate” (Rom. 12, 10). Nu cere Apostolul de la noi doar iubirea de frați, care poate fi una rece, ci dragostea la o măsură înaltă, dragostea care are afecțiune. De o asemenea dragoste adevărată era plină inima Sfântului și de Dumnezeu purtătorului Părintelui nostru Serafim de Sarov. Pe fiecare om care venea la el îl întâmpina cu acest cuvânt plin de afecțiune: „Bucuria mea”.

Prin cuvintele: „în cinste, unii altora dați-vă întâietate” (Rom., 12, 10), Sfântul Apostol Pavel ne amintește prima fericire: „Fericiți cei săraci cu duhul” (Mt. 5, 3), pentru că îi respectă și îi cinstește pe toți doar cel care este într-adevăr smerit și se consideră pe sine mai prejos decât toți.

„La sârguință nu pregetați; cu duhul fiți fierbinți, Domnului slujiți” (Rom, 12, 11). Această poruncă neobișnuită a Apostolului se poate să ne pună în încurcătură. Într-adevăr, Heruvimii ard în fața Domnului și despre ei spune marele Apostol în epistola sa către Evrei: „Cel ce face pe îngerii Săi duhuri și pe slujitorii Săi pară de foc” (Evrei 1,7). Au existat însă și sfinți mari, al căror duh ardea în fața lui Dumnezeu. Să devenim și noi asemenea acestora. „Să-i slujiți Domnului”. Trebuie să-L slujim pe Dumnezeu din inimă, ca să se sfințească prin viața noastră numele Lui, așa cum, de altminteri, o cerem noi înșine în Rugăciunea Domnească.

„Făceți-vă părtași la trebuințele sfinților” (Rom. 12, 13) Sfinți îi numește pe frații și surorile noastre în Hristos. Apostolul ne amintește că în primele veacuri creștine toate erau de obște. Cât de departe suntem noi astăzi de faptul de a avea bunurile (averea) de obște, le ținem aproape pe toate drept ale noastre și doar puține le dăm fraților noștri săraci.

„Făceți-vă părtași la trebuințele sfinților, iubirea de străini urmând” (Rom. 12, 13). Să ne amintim de fericitul Samson, care pentru iubirea sa nemăsurată pentru străini și pentru bolnavi, a fost recunoscut de Biserică sfânt. Aceasta s-a întâmplat cu multe secole în urmă. Dar și în vremurile noastre, precum Sfântul Samson, a strălucit în fața lui Dumnezeu o țărancă simplă, foarte săracă din ținutul Voronez, Melania. Era orfană de mamă și tată și a trăit într-o sărăcie lucie, avea însă o dragoste nețărmurită față de cei fără de adăpost și de cei flămânzi, încât umplea cu aceștia sărăcăcioasa ei colibă, în timp ce ea, care nu mai avea loc înăuntru, petrecea toamna nopțile afară, șezând pe treptele casei. Împăratul Iustinian a zidit pentru Sfântul Samson o casă imensă de primire a străinilor. Fericitei Melania, de asemenea, un negustor bogat, impresionat de ospitalitatea ei, i-a zidit o mare casă de piatră.

„Binecuvântați pe cei ce vă prigonesc, binecuvântați-i și nu-i blestemați” (Rom. 12, 14). În cuvântările mele anterioare v-am vorbit despre iubirea față de vrăjmași și despre măsura dragostei față de cei care ne nedreptățesc și ne prigonesc, așa cum cere de la noi Hristos. Dacă nu răspundem urii lor, dacă răbdăm cu tăcere jignirile lor, binecuvântându-i cu semnul crucii, atunci cu un răspuns blând vom potoli ura lor și vom grămădi cărbuni aprinși pe capetele lor. Vedeți, frații mei, cât de prețioase sunt cuvintele dumnezeiești ale Sfântului Apostol Pavel, de aceea să citiți cu râvnă epistolele sale și epistolele celorlalți Apostoli ai lui Hristos. Aceasta va ajuta mult în marea lucrare de curățire a inimii și de sfințire a sufletelor voastre. În această lucrare, care este de așa mare trebuință, să vă ajute Domnul și Dumnezeul nostru Iisus Hristos, Căruia I se cuvin slava și puterea împreună cu Tatăl Cel fără de început și cu Preasfântul, Bunul și de viață Făcătorul Duh în vecii vecilor. Amin.

Sursa: Sf. Luca, Arhiepiscop de Simferopol și Crimeea, «Cuvinte și omilii», vol. I, Ed. Orthodoxos Kypseli, p. 160-164

Cuprins
Adrese ale altor pagini WEB