Everghetinos – Cuvânt înainte

Cuvânt înainte al Înalt Prea Sfinţitului Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei

“Împărtăşeşte-te pururi de povaţa Părinţilor tăi şi vei petrece tot timpul în odihnă”
Avva Isaia

Suntem obosiţi şi trăim într-o lume obosită. Suntem biruiţi de oboseală, iar ceea ce te biruieşte, aceea te şi stăpâneşte (2 Petru, 2,19).

Cum poate omul să se elibereze de acest tiran, numit oboseala? Căile încercate de omul de azi şi de cel dintotdeauna sunt multiple. Una singură, însă, este cea care-l descătuşează pe om de sclavia oboselii omniprezente: odihna întru Hristos – Dumnezeu.

Odihna cea întru Dumnezeu o descoperă omul în Dumnezeiasca Liturghie, în iubirea pentru vrăjmaşi şi rugăciunea pentru ei, în smerenia cea adevărată şi în cele asemenea. Pentru a dobândi odihna cea duhovnicească prin împărtăşirea din izvoarele Liturghiei, ale iubirii pentru cei ce ne ocărăsc, sau ale smereniei, omul are nevoie de povăţuitor.

Unde îşi găseşte creştinul din mănăstire sau din viaţa de familie povăţuitorul? Îl are în persoana stareţului sau duhovnicului de mănăstire şi în cea a preotului duhovnic de parohie. De lmde se hrănesc aceştia în slujirea povăţuirii şi spre ce izvoare îşi îndeamnă să se adape fiii lor duhovniceşti? Dumnezeiasca Scriptură şi Sfinţii Părinţi, desigur.

În zilele noastre, precmn şi în vremurile vechi, Sfânta Scriptură este interpretată în chip diferit de către cei ce o citesc. Mulţi, înţelegând greşit Scriptura, au doar înfăţişarea dreptei credinţe, dar tăgăduiesc puterea ei (2 Tim. 3,5). Puterea credinţei se află în Biserică şi se descoperă prin „duhul” Părinţilor. Sfinţii Părinţi au aflat, prin harul Duhului Sfânt, calea spre odihna cea întru Dumnezeu încă din această viaţă, ca o pregustare a Împărăţiei. Omul zilelor noastre, trăitor în cetate sau în mănăstire, caută, află, trăieşte şi mărturiseşte odihna sufletului său altoindu-se pe „duhul” Părinţilor.

„Duhul” Părinţilor se află în scrierile lor, în Pateric, în descrierea vieţii şi ostenelilor lor. De aproape im mileniu, o sinteză a vieţii şi gândirii Părinţilor a fost cuprinsă în culegerea de texte cunoscută sub numele de Everghetinos. Parcurgând textul primului volum, apărut într-o reeditare îmbunătăţită sub grija Sfintei Mănăstiri Vatoped, cititorul creştin, călugăr sau mirean, află că omul este moştenire a lui Dumnezeu (Sf Amfilohie), că Dumnezeu-Cuvântul lui Dumnezeu-Tatăl există în chip tainic în fiecare din poruncile Sale (Sf Maxim Mărturisitorul).

Descoperind prin trăire adevărul că fiecare existenţă este în Dumnezeu (Sf. Grigorie Dialogul), omul este chemat să dobândească dorul de Dumnezeu (Avva Isaia. p. 171) şi să facă parte din adunarea dumnezeilor, adică a celor ce se mântuiesc, în mijlocul cărora va şedea Dumnezeu, … fără să fie vreo osebire de loc între Dânsul şi cei vrednici (Sf. Maxim Mărturisitorul).

Pentru a fi parte din adunarea dumnezeilor, omul, fie el pustnic sau vieţuitor în cetate, este chemat să cunoască prin trăire că prietenia lumii este duşmănie cu Dumnezeu (Avva Macarie), că adevăratul creştin este dator să se rupă de cei ce-l coboară de pe Cruce (Avva Isaia). Înscriindu-se în logica minţii lui Dumnezeu (I Cor. 1,18), care include nebunia crucii – sminteală şi nebunie pentru duhul lumii –, cel ce voieşte să se mântuiască este chemat să-şi însuşească îndemnul Avvei Isaia, care-i cere : să nu te măsori pe tine însuţi, să înduri ocara şi să nu se audă de numele tău niciunde în lume. Unul ca acesta îşi taie voia sa şi face voia altuia şi de aceea este cel mai mare dintre noi (Avva Pamvo).

Pentru a fi „mare“ în gândirea Părinţilor. omul este chemat să trăiască bucuria de a fi mic (Sf. Siluan Athonitul) şi să cunoască faptul că fiecare boală, a sufletului şi a trupului, se tămăduieşte cu leacurile ce-i sunt proprii şi potrivite (Sf. Isaac Sirul).

Everghetinos-ul este izvor bogat de leacuri potrivite pentru bolnavii şi obosiţii acestei lumi. Fiind împovărat de oboseala atâtor boli, creştinul deschide Everghetinos-ul alcătuit tematic, află descrierea bolii pe care o are şi primeşte leacul potrivit. Ceea ce primeşte nu este un leac oarecare, ci unul trecut prin viaţa celor care, folosindu-l, au dobândit „libertatea“ cea întru Dumnezeu, căci cel care şi-a chivernisit mai întâi sieşi în chip sigur libertatea este vrednic de crezare că îi va învăţa mai apoi şi pe alţii cu meşteşug acelaşi lucru (Sf. Isaac Sirul).

Aflat în traducere românească de la începutul secolului XIX, Everghetinos-ul a hrănit duhovniceşte, cu siguranţă, generaţii întregi de creştini, îndeosebi monahi. Din 2007, cititorul român are posibilitatea să se odihnească duhovniceşte la umbra unui prim volum din Everghetinos, într-o traducere de excepţie, făcută în româneşte de călugări români vieţuitori în Sfânta Mănăstire Vatoped din Muntele Athos, traducere însoţită şi de originalul grecesc.

În 2010 a apărut sub grija aceleiaşi mănăstiri athonite al doilea volum din Everghetinos, de asemenea însoţit de textul grecesc. Între timp, analiza manuscriselor din limba greacă ce cuprind textul Everghetinos-ului a continuat în Sfânta Mănăstire Vatoped, astfel încât s-a făcut simţită nevoia imei a doua ediţii, îmbunătăţită, a textului grecesc şi a traducerii lui în limba română.

Preacuviosul Părinte Arhimandrit Efrem, stareţul Sfintei Mănăstiri Vatoped din Mimtele Athos, a dorit ca reeditarea primului volum din Everghetinos, cu text original grecesc pe baza tradiţiei manuscrise şi cu revizui- rea traducerii în limba română, să se facă cu binecuvântarea Mitropolitului Moldovei şi Bucovinei.

Este o bucurie, aşadar, pentru Mitropolia Moldovei şi Bucovinei să găzduiască sub egida sa apariţia culegerii de texte duhovniceşti intitulate Everghetinos, prin grija Sfintei Mănăstiri Vatoped. A fost voia lui Dmnnezeu să fie aşa şi datorită faptului că prima traducere a Everghetinos-ului în limba română s-a realizat tot în Moldova, la Sfânta Mănăstire Neamţ, la începutul veacului al XIX-lea.

Dumnezeu să binecuvinteze şi să răsplătească cu darul iubirii Sale, aici şi în veşnicie, pe Preacuviosul Părinte Stareţ Efrem şi pe ucenicii săi din Sfânta Mănăstire Vatoped, pentru toată strădania depusă la apariţia în limba română a Everghetinos-ului. Nădăjduiesc în mila Domnului că mulţi creştini din România însetaţi de Dumnezeu vor descoperi aici apa cea vie, spre slava lui Dumnezeu Cel în Treime lăudat, spre odihna inimii şi spre mântuirea sufletelor lor.

Arhiepiscopul Iaşilor, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei,

***

Însemnare introductivă

Dăm slavă lui Dumnezeu celui în Treime închinat, pentru că a binevoit ca această smerită osteneală a părinţilor mănăstirii noastre – o nouă ediţie a primului volum al Everghetinos-ului – să vadă astăzi lumina tiparului. Încredinţaţi că la cuvintele pline de miez ale Înalt Prea Sfinţitului Teofan cu greu mai poate fi adăugat ceva, rugăm să ne fie îngăduită doar o mărturie personală. Everghetinos-ul este o lucrare în care s-a pus multă dragoste. Fără îndoială dragoste pentru cartea însăşi, care rezumă ca puţine altele cugetul Părinţilor Bisericii drept-credincioase. Nu în ultimul rând, însă, – şi nu mai puţină –dragoste pentru întreg poporul român credincios, căruia tipăritura de faţă îi este dedicată cu precădere. Necazurile, strâmtorările, durerile, lacrimile şi jertfa fraţilor români din ultimii zeci de ani, încercaţi mai întâi de sistemul ateu comunist şi, mai nou, de nu mai puţin periculoasa confuzie şi criză a valorilor, ne simt la inimă şi ne îndeamnă să ne rugăm fierbinte lui Dumnezeu pentru a-i întări în încercările pe care El Însuşi, în adâncul tainic şi necercetat al voilor Sale, le îngăduie.

Astăzi este vremea răbdării; vreme în care cei care rămân credincioşi căilor Domnului, cei care nu-şi pierd nădejdea trăind înconjuraţi de impos- tură, agresivitate, rătăciri şi închinări la idoli de tot felul, „podoabe” cu care se făleşte zgomotos societatea contemporană, vor avea plată asemenea mărturisitorilor de odinioară.

Suntem încredinţaţi că dincolo de durere şi suferinţă, atrmci când ele sunt asumate cu cunoştinţă duhovnicească, străluceşte lumina învierii şi a îndumnezeirii omului. Dacă Everghetinos-ul va ajuta fie şi un singur suflet să înţeleagă acest lucru, osteneala noastră nu va fi fost în zadar.

Egumenul Sfintei şi Marii Mănăstiri Vatoped, Arhimandritul Efrem,
 ***

Notă asupra ediţiei

Ediţia a II-a a volumului 1 se deosebeşte semnificativ de prima, înainte de toate, prin faptul că textul grecesc este de data aceasta stabilit pe baza tradiţiei ma- nuscrise. Motivele acestei schimbări „din mers” a metodei de lucru sunt amintite în introducerea volumului 2, apărut la sfârşitul anului 2010. Consultarea manuscriselor a dus la o formă substanţial diferită a textului, în special în ceea ce priveşte structura temelor 7, 8, 9, 11 şi 15, dar şi la identificarea, în multe cazuri, a unor variante de lecţiuni izolate care îmbunătăţesc întreaga culegere. Cititorul interesat poate găsi informaţii, sperăm îndeajuns de lămuritoare, despre starea textului din manuscrise şi ediţii, precum şi despre principiile de lucru adoptate, în Anexa I şi în Introducerea volumului de faţă. La rândul ei, traducerea a fost pe alocuri îndreptată.

Deşi în acest fel ediţia noastră nu o mai urmează pe cea a cuvioşilor Macarie şi Nicodim Aghioritul, am păstrat prologul din ediţia princeps, în primul rând pentru frumuseţea textului, dar şi ca un semn smerit de preţuire pentru uriaşa contribuţie a celor doi monahi-cărturari la reasumarea tradiţiei Părinţilor, într-o vreme în care ignoranţa duhovnicească pare să fi fost regulă şi nu excepţie. Faptul că Filocalia şi Everghetinos-ul aduc astăzi atâta folos li se datorează cu precădere.

Cum era de aşteptat, Everghetinos-ul a putut apărea doar cu sprijinul generos al mai multor oameni. Tuturor li se cuvin mulţumiri şi a-i aminti doar pe unii dintre ei este o întreprindere subiectivă şi oarecum nedreaptă, pe care, însă, suntem datori să ne-o asumăm.

Părintele Macarie Simonopetritul ne-a oferit cu mult drag un text destinat iniţial să prefaţeze ediţia franceză a culegerii. Structura Introducerii şi o bună parte din cuprinsul ei îi aparţin. Sprijinul părintelui Macarie a fost de asemenea indispensabil şi pentru identificarea unora dintre sursele culegerii.

Ca de obicei ne-a fost alături fratele (profesorul) Iona (Ion) Pătrulescu, a cărui metamorfoză din profesor de clasice în ucenic într-ale călugăriei îi va fi dat neîndoielnic un motiv în plus să fie ataşat de înţelepciunea Părinţilor. El a recitit întreaga traducere şi ne-a admonestat frăţeşte acolo unde dovedeam că nu am pătruns temeinic temele despre ascultare. Îi mulţumim pentru dragoste şi generozitate.

Profesorul Erich Lambertz de la Academia din München s-a dovedit din nou un bun sfătuitor, ori de câte ori ştiinţa noastră despre manuscrise era vădit insuficientă. Dragoş Calma s-a oferit să citească Introducerea şi Anexa despre tradiţia manuscrisă a Everghetinos-ului. Observaţiile sale competente ne-au ajutat să dăm textului mai multă limpezime şi rigoare. Indicii i se datorează lui Tudor Olteanu, care de altfel, a fost gata să ne sară în ajutor de fiecare dată când nenumăratele amănunte pe care le presupune pregătirea unui astfel de volum păreau cu adevărat fără sfârşit.

Evanghelí Skaka, colaboratoare a Institutului de Studii Bizantine de la Queens College, Belfast, ne-a pus la dispoziţie material bibliografic şi ne-a împărtăşit din experienţa pe care a dobândit-o în ani buni de studiu al tradiţiei manuscrise a Everghetinos-ului, încurajându-ne demersul. Mulţumim, de asemenea, tuturor celor care ne-au înlesnit procurarea manuscriselor folosite: Prea Cuviosului Arhimandrit Ieremia, Egumenul Mănăstirii Sfântului Pantelimon, Părintelui Nifon, bibliotecarul Mănăstirii Varlaam, doamnei Axinia Dzurova, directoarea Centrului de Studii Bizantine ,,Ivan Dujcev” din Sofia, centrelor de fotografiere ale Bibliotecilor Ambrosiana, Marciana, Vatican şi al Bibliotecii Sinodale din Moscova.

Sfânta Mănăstire Vatoped

Sursa: Everghetinos, vol. I, ediţia a II-a, Sfânta Mare Mânăstire Vatoped, 2011