131 de ani de la trecerea la Domnul a scriitorului rus Feodor Dostoievski

Pe 9 februarie 1881, Feodor Dostoievski s-au despărţit de această lume în timp ce familia îi citea parabola evanghelică a fiului risipitor. Acest articol din publicaţia „America Ortodoxă” de la comemorarea a 100 de ani de moartea lui Dostoievski comemorează pe mare scriitor şi arată importanţa sa pentru Biserica Ortodoxă.

28 Ianuarie/9 Februarie din acest an (1981) a marcat centenarul morţii lui Feodor M. Dostoievski, marele scriitor rus care a fost, probabil, cea mai puternică voce ortodoxă din literatura universală a ultimelor secole. În marcarea acestei aniversări prin decretarea de slujbe de pomenire pentru el, în toate eparhiile, precum şi recomandarea organizare de întâlniri şi conferinţe dedicate lui, Sinodul Episcopilor Bisericii Ruse din Afara Graniţelor a menţionat că „activitatea sa creatoare a fost extrem de apreciată de gânditorii din afara Bisericii. Înmormântarea sa este amintită ca un eveniment extraordinar şi în numele Lavrei Sf. Alexandru Nevsky din Petersburg, văduva lui a fost rugată să-l îngroape exact acolo, deoarece Fiodor Michailovich a fost un apărător al Ortodoxiei”.

Spre deosebire de cei mai mulţi din romancieri şi scriitori ruşi din secolul al XIX-lea, intenţia lui Dostoievski, în activitatea sa creatoare, a fost tocmai de a exemplifica principiile ortodoxe. După o tinereţe cu fascinaţia pentru ideile occidentale şi cu implicarea sa într-un grup de socialist-revoluţionar, Dostoievski s-a întors dintr-un exil temporar în Siberia pe deplin convertit la adevărul Ortodoxiei şi a decis să folosească talentul său literar pentru a apăra acest adevăr împotriva multora săi duşmani şi pentru a lumina cu lumina ei spiritul timpurilor sale. În „Demonii” a făcut o devastator de precisă analiză a minţii revoluţionare radicale şi a prevăzut că ar fi necesar să se omoare o sută de milioane de oameni pentru a face o revoluţie de succes în Rusia (Soljeniţîn a remarcat corespondenţa exactă cu numărul de victime ale comunismului sovietic). În „Crimă şi pedeapsă” el urmăreşte efectul filozofiei nihilismului (fundamentul revoluţie) asupra sufletului unei singure persoană şi mântuirea ei prin creştinism. În „Legenda Marelui Inchizitor” din „Fraţii Karamozov” el a stabilit diferenţa între denaturarea creştinismului din Vest şi adevărata Ortodoxie, şi a arătat mai departe unitatea de bază a Papismul şi a socialismului în Occident şi fuziunea lor finală în timpul domniei lui Antihrist. În acestea, dar şi în alte cărţi, el a arătat intenţia şi scopul final al umanismului secular modern: o societate fără Dumnezeu. El a dat definiţia „teologică” a acestui gol cu mai mulţi ani înaintea lui Nietsche în Occident: Nu există nici un Dumnezeu (sau: nu există viaţă veşnică), prin urmare, totul este permis. Dar, spre deosebire de Nietsche, a cărui incapacitatea de a crede l-a dus nebunie, Dostoievski cu diagnosticul său a dat, de asemenea, răspunsul la această boală modernă a sufletului: o întoarcere la fundamentele creştinismului ortodox.

Dostoievski a fost un om pasionat şi a avut căderi şi multe greşeli. Dar el este amintit ca unul care, fiind un „om modern”, a ajuns să vadă care este singurul lucru cu adevărat necesar în viaţă, a luptat sincer împotriva patimilor sale şi ne-a ajutat pe toţi să vedem mai clar natura lucrărilor patimilor şi ale păcatului în omul căzut. Stareţul Ambrozie de la Optina a spus despre Dostoievski, după ce acesta a vizitat mănăstirea, că el a fost „unul care se pocăieşte”. Astfel, el este mai aproape de convertiţii ortodocşi de astăzi decât sunt mari asceţi ruşi din secolul 19, şi poate să-i ajute deschizându-le calea către adevărul mântuitor al Ortodoxiei. Dincolo de toate, portretele sale pline de compasiune ale suferinzilor şi ale asupriţilor, şi chiar şi a celor pătimaşi, îi poate ajuta pe convertiţii ortodocşi pentru a dezvolta preocuparea de bază creştină şi compasiunea, care sunt adesea pierdute din vedere în zilele noastre prea intelectuale.

Sursa: www.pravoslavie.ru