Mesajul Patriarhului Moscovei către Preşedintele Greciei în legătură cu egumenul Efrem

30 December 2011

Patriarhul Moscovei şi a toată Rusia, Kiril, a trimis un mesaj Preşedintelui Republicii Elene, Karolos Papoulia, în care îşi exprimă profunda nelinişte referitoare la ştirile venite din Elada în ceea ce priveşte detenţia preventivă a egumenului Mănăstirii athonite Vatopedi, arhimandritul Efrem.

„Nu contest jurisdicţia organelor justiţiei elene şi îmi exprim speranţa că se va lua o hotărâre dreaptă şi imparţială în problema privind proprietăţile Mănăstirii Vatoped”, spune Patriarhul Kirill, adăugând: „în acelaşi timp sunt nedumerit de aplicarea detenţiei preventive înainte de cercetarea judiciară a cazului pe fond a unui monah care nu constituie o ameninţare pentru societate şi care şi-a exprimat în mod repetat bunăvoinţa de a colabora în ceea ce priveşte ancheta”.

„O îngrijorare deosebită o provoacă informaţiile legate de starea proastă a sănătăţii arhimandritului Efrem, de care nu s-a ţinut seama la arestarea lui”, continuă în mesajul său Patriarhul Moscovei, care a fost publicat pe site-ul oficial al Bisericii Ruse şi a fost difuzat de către toată mass-media rusă.

După cum spune Patriarhul Kirill, adresându-se personal Preşedintelui Republicii Elene, „în Rusia, în Belarus, în Ucraina, în Moldova şi în alte ţări, ale căror popoare sunt păstorite din punct de vedere duhovnicesc de către Biserica Ortodoxă Rusă, milioane de credincioşi sunt neliniştiţi în legătură cu măsurile poliţieneşti, luate faţă de un egumen cunoscut în întreaga lume ortodoxă al unei slăvite mănăstiri athonite chiar în acele zile în care Elada ortodoxă prăznuieşte Naşterea Domnului”.

„Consider ca fiind datoria mea să transmit această durere a noastră comună conducătorului statului elen şi să solicit eliberarea din lanţuri a arhimandritului Efrem, egumenul Mănăstirii Vatopedi”, încheie mesajul semnat de Patriarhul Kirill.

Traducere: http://acvila30.wordpress.com

Sursa: www.romfea.gr

Cuprins
Adrese ale altor pagini WEB