Cuviosul Porfirie Kavsokalivitul

Cuviosul Bătrân Porfirie, pe numele său din lume Evanghelos Bairaktaris, s-a născut la 7 februarie 1906, în Evvia, în satul Sfântul Ioan din Eparhia Karistia. Părinţii săi, Leonid şi Elena, din neamul lui Antonie Lambrou, erau oameni binecinstitori şi iubitori de Dumnezeu. Tatăl său era cântăreţ la biserica satului şi-l cunoscuse personal pe Sfântul Nectarie. Familia sa a fost numeroasă, iar părinţii, ţărani săraci, întâmpinau greutăţi în a o întreţine. Pentru aceasta, tatăl a fost nevoit să plece în America, unde a lucrat la construcţia Canalului Panama.

Părintele Porfirie Kavsokalivitul (7 februarie 1906 – 2 decembrie 1991)

Micul Evanghelos era al patrulea copil al familiei. Păzea oile pe munte, şi urmase numai clasa întâi, după care a fost nevoit şi el, din pricina marii sărăcii, să meargă în Halkida, pentru a munci. Avea numai 7 ani. A lucrat vreme de 2 sau 3 ani într-un magazin, după care a mers la Pireu, unde a muncit 2 ani la băcănia unei rude.

La vârsta de 12 ani a plecat pe ascuns către Sfântul Munte, cu dorinţa de a urma Sfântului Ioan Colibaşul, pe care îl iubea în chip deosebit şi a cărui viaţă o citise mai demult. Harul lui Dumnezeu l-a călăuzit la coliba Sfântului Gheorghe din Kavsokalivia, unde a rămas sub ascultarea a doi Bătrâni, fraţi după trup, Pantelimon – care era şi duhovnic – şi Ioanichie. S-a încredinţat cu mare iubire şi cu duh de ascultare desăvârşită celor doi Bătrâni care, după cum mărturiseau mulţi, erau deosebit de aspri.

A devenit monah la vârsta de 14 ani, primind numele de Nichita. După 2 ani a luat şi marea schimă. Puţin mai târziu, Dumnezeu i-a dat darul străvederii.

La vârsta de 19 ani Părintele s-a îmbolnăvit foarte rău, fapt care l-a silit să părăsească pentru totdeauna Sfântul Munte. S-a întors în Evvia, închinoviindu-se la Mănăstirea Sfântului Haralambie. Un an mai târziu, în 1926, la vârsta de 20 de ani, a fost hirotonit preot în biserica Sfântului Haralambie din Kimi, de către Porfirie al III-lea, Arhiepiscopul Sinaiului, care i-a dat numele de Porfirie. La 22 de ani a fost hirotesit duhovnic, iar puţin mai târziu arhimandrit. A slujit pentru o vreme şi ca paroh într-unul din satele Evviei.

La Mănăstirea Sfântului Haralambie a vieţuit 12 ani, slujind oamenilor ca părinte duhovnicesc, iar trei ani i-a petrecut în mănăstirea părăsită a Sfântului Nicolae din Ano Vathia.

În 1940, la începutul celui de-al doilea război mondial, Bătrânul Porfirie s-a stabilit în Atena, primind sarcina de paroh şi duhovnic la Policlinica Sfântului Gherasim, lângă Piaţa Omonia. Precum spunea el însuşi, a trăit acolo 33 de ani ca pe o singură zi, nevoindu-se fără odihnă în lucrarea duhovnicească şi uşurând durerea şi neputinţele oamenilor.

Din 1955 s-a aşezat la Kallisia, primind de la Mănăstirea Pendeli bisericuţa părăsită a Sfântului Nicolae, având de jur împrejurul ei puţin pământ, pe care îl cultiva cu mare sârguinţă. În acelaşi timp, Părintele şi-a îmbogăţit aici şi lucrarea duhovnicească.

În vara anului 1979 s-a aşezat în Milesi, cu visul de a zidi o mănăstire. Aici a trăit la început într-o rulotă, în condiţii potrivnice, iar mai apoi într-o chilioară simplă, din plăci de ciment, unde a răbdat fără cârtire multele încercări ale bolii. În 1984, s-a mutat într-o clădire a nou-începutei mănăstiri pentru a cărei ridicare, deşi era foarte bolnav şi orb, se ostenea neîncetat şi fără preget. Prin punerea temeliei bisericii Mănăstirii Schimbării la Faţă, la 26 februarie 1990, s-a învrednicit să-şi vadă visul aievea.

În ultimii ani ai vieţii sale pământeşti, a început să se pregătească pentru trecerea la cele veşnice. Dorea să se retragă la Sfântul Munte, în iubitul său schit Kavsokalivia, unde, în taină şi fără zgomot, aşa precum a şi trăit, să-şi dea sufletul Mirelui său. Îl auzeai adesea zicând: “Acum, că am îmbătrânit, vreau să merg şi să mor acolo sus.”

Într-adevăr, şi-a aflat cuviosul sfârşit la Kavsokalivia, în coliba sa, în dimineaţa zilei de 2 decembrie 1991. Ultimele cuvinte care s-au auzit din gura sa au fost acelea ale rugăciunii arhiereşti a Domnului, pe care atât de mult le iubea şi pe care le repeta adeseori: Ca toţi să fie una.

Sursa: Ne vorbeşte Părintele Porfirie, Editura Cartea Ortodoxă, Egumeniţa, 2003.