Sfânt Potir, donație a lui Toma Comnenul Preloumpou – a doua jumătate a secolului al XIV-lea

28 November 2011

Foarte prețiosul Sfânt Potir (39,5 cm înăltime, diametrul bazei piciorului – 19,9 cm, diametrul buzei potirului -14,2 cm) este lucrat din argint suflat cu aur. Dispune de un caliciu în formă de clopot, care este montat într-un soclu de formă similară și se sprijină pe un picior cu șase fețe, picior ce are un nod la mijloc, și pe o bază cu șase fațete trapezoidale. Caracteristic este acoperământul (capacul) circular, concav-convex, al potirului, pe vârful căruia se găsește o statuetă a lui Hristos pe tron, care binecuvântează cu ambele mâini. Caliciul, piciorul și baza sunt decorate cu îngeri, apostoli și sfinți, redați în smalțuri transparente ce sunt așezate pe un fond gravat cu decorațiuni în formă de plante și demarcate cu perle țintuite. La bază, decorațiunea este completată cu șase busturi de îngeri, meșteșugite în basorelief. Forma acestor figuri și a  statuetei-basorelief a lui Hristos în vârful capacului, dar și folosirea smalțurilor leagă lucrarea de tehnica venețiană, pe când stilul decorării rămâne bizantin. Poate fi, deci, atribuită meșterilor greci care lucrau în Veneția sau care au primit influențe de la atelierele acestui oraș undeva în a doua jumătate a secolului al XIV-lea. Pe buza Potirului există gravată o inscripție cu un conținut euharistic, iar în punctul de  unire a piciorului cu baza,  o inscripție votivă în smalț, din care suntem înștiințați că acesta a fost donația către Mănăstire a episcopului Toma Preloumpou al Ioanninei (1367-1384). Sfântul Potir era însoțit de un disc, un asterisc și o linguriță, având același donator.

Sfânt Potir, donație a lui Toma Comnenul Preloumpou – a doua jumătate a secolului al XIV-lea.

Detaliu – Sfânt Potir, donație a lui Toma Comnenul Preloumpou – a doua jumătate a secolului al XIV-lea.

Detaliu – Sfânt Potir, donație a lui Toma Comnenul Preloumpou – a doua jumătate a secolului al XIV-lea.

Cuprins
Adrese ale altor pagini WEB