Flora

30 November 2011

Regiunea mănăstirii Vatoped este una dintre cele mai roditoare din Athos. Flora ei cuprinde mai mult de 1471 de specii de plante care sunt întâlnite în Muntele Athos. Zonele cele mai înalte din regiune (cu o altitudine de peste 500 de metri) sunt acoperite cu păduri de castani şi de stejari cu frunze late, dar și cu copaci rari și împrăştiați (pe suprafețe mari), care sunt tăiați. În zonele mai joase și în cele de coastă (de până la 500 de metri altitudine) sunt întâlnite conifere, foioase şi arbuşti,  în vreme ce în apropiere de mănăstire există şi terenuri cultivate. Culturile din Athos ale mănăstirii Vatoped sunt menționate din perioada bizantină şi includ varietăți necesare pentru cult şi pentru hrana zilnică a călugărilor (grâu, ulei, vin, legume, fructe etc).

Torentul (cascada) .....

Golful mic și Mănăstirea Vatoped

Vedere generală a mănăstirii din nord-vest

 

Cuprins
Adrese ale altor pagini WEB