Monahul Gavriil face parte din obștea Sfintei Mănăstiri Filotheou din Sfântul Munte.
Începutul îndeletnicirii lui cu fotografia a fost întâmplător, împletindu-se cu slujirea lui în mănăstire, aceea de sculptor în lemn, cu crearea obiectelor de artă bisericească.
Aparatul de fotografiat a devenit o unealtă necesară pentru ilustrarea și arhivarea lucrărilor sale.
Repede însă, mediul înconjurător, chipurile și, în general, viața din Sfântul Munte l-au făcut să-și îndrepte obiectivul și asupra lor, înfățișând cu stăruință, răbdare și ingeniozitate instantanee din viața acestui loc unic.
"Mă gândesc că lumea este o mare imagine, foarte complexă și vie, un mozaic compus din nenumărate părticele, diverse și aflate veșnic în mișcare, care alcătuiesc imagini și evenimente, asemenea unor celule ale unui organism gigantic ce-și urmează parcursul său eshatologic."
"Un punctuleț minuscul și eu, la fel ca celelalte care se rostogolesc în acest mozaic numit creație, descriu în felul meu imaginile altora, în vreme ce drumurile noastre se întâlnesc în timp și spațiu."
"Spațiul meu principal este, desigur, Sfântul Munte – un spațiu în care timpul, deși este amestecat cu ingredientele trecutului, continuă să recreeze imagini, alcătuindu-și forma întreagă din părticelele prezentului."
"Din acest mozaic unic am ales fragmente de frumusețe naturală și de bucurie a vieții monahale – le-am amestecat și vi le prezint aici."
"Pe unele le întâlniți și singuri venind în Sfântul Munte ca pelerini, deși se preschimbă și se pierd încetul cu încetul – pe unele le-a luat definitiv și irevocabil curgerea vremii, revărsându-le în cămara zilei celei de pe urmă, atunci când părticelele vieții noastre, frumoase sau urâte, vor compune imaginea noastră personală finală și veșnică."
Fotografiile părintelui Gavriil Filotheitul au fost publicate în albumul Γαβριήλ Μοναχός, Αθωνικές ψηφίδες, ed. Ιερά Μονή Φιλοθέου, Sfântul Munte 2007.
mai mult