Pelerinajul Egumenului Efrem la Mănăstirea Tuturor Sfinților din Veria

7 August 2015

Cu binecuvântarea Înalt Preasfințitului Mitropolit de Veria, kyr Pantelimon, îndrumătorul duhovnicesc al Mănăstirii Vatopedi, Arhimandritul Efrem, a săvârșit un pelerinaj în Vergína, la o mănăstire nou construită cu hramul Tuturor Sfinților.

agion-panton23

Gheronda Efrem a fost întâmpinat de stareța Hristoduli, împreună cu întreaga sa obște întru Hristos și cu părintele lor duhovnicesc, Pavel. În frumosul katholikon al mănăstirii (singura construcție a mănăstirii care a rezistat în urma unui incendiu din al doilea război mondial), au participat la slujba de seară, pe parcursul căreia au fost date spre închinare sfintele moaște, aflate în mănăstire.

agion-panton20

După terminarea slujbei religioase, stareța Hristoduli a adresat un cuvânt de mulțumire pentru vizita binecuvântată a Părintelui Efrem care, așa cum a menționat, se distinge prin sârguința și harismele sale duhovnicești, spunând de asemenea că: „este un model de viață monahală”. În răspunsul său, Gheronda le-a îndemnat să păzească ascultarea și să-și lucreze mântuirea cu înțelepciune și smerenie, dându-le ca pildă pe fericitul Gheronda Efrem Katunakiotul, pe care l-a cunoscut personal și la care făcuse referire și cu prilejul slujbei tunderii în monahism, în seara precedentă, în timpul vecerniei prăznuirii Sfântului Pantelimon la Mănăstirea Maicii Domnului din Dovrá. „Gheronda Efrem Katunakiotul a fost un model de ascultare, slujind bătrânului său cu multă răbdare și în ascultare absolută vreme de 42 de ani”, amintind, de asemenea, întâmplările minunate privitoare la ascultare din cursul vieții pământești a fericitului gheronda. La sfârșitul omiliei, le-a dăruit icoana Maicii Domnului Vimatarissa spre binecuvântarea mănăstirii și în semn de amintire a vizitei sale.

agion-panton17

Gheronda Efrem a fost însoțit de Arhimandritul Hristodul Papadakis, predicator al Mitropoliei de Veria, de Arhimandritul Hristodul, fratele după trup al stareței Hristoduli, de părintele Nectarie Savvídis și de Părinții Mănăstirii Vatopedi, Agapie și Theodoh.

agion-panton5

Fericitul Părinte Efrem a fost condus să viziteze și locurile din vecinătatea mănăstirii și apoi a fost invitat la trapeză, unde a avut loc un dialog cu mult folos duhovnicesc. Prezența Părintelui Efrem a însemnat pentru obște sprijin și întărire în încercările luptei duhovnicești și în misiunea întru Hristos a acesteia.

agion-panton1

Este important să menționăm că principalele ascultări ale obștei sunt iconografia, legătura de carte, cultivarea pământului și croitoria bisericească. Cu râvnă misionară au ajutat Mitropolia Africii Centrale, legând cărți liturgice în limba franceză pentru nevoile lucrării misionare duhovnicești a neobositului păstor al acesteia, Mitropolitul Nichifor.

agion-panton4

În afară de miercuri și vineri, porțile Mănăstirii Tuturor Sfinților sunt zilnic deschise pentru închinătorii iubitori de monahism și de frumos, care caută nu doar desfătarea nespusă în frumusețea naturală a locului, ci mai ales frumusețea vieții și a urcușului duhovnicesc întru Hristos.

agion-panton9

Nu se păstrează informații precise cu privire la vremea ctitoririi Mănăstirii Tuturor Sfinților, aflată în apropierea sitului arheologic de la Vergína.

Cele mai multe mențiuni ale mănăstirii au legătură cu evenimentele din anul 1878, anume de răzvrătirea locuitorilor din regiunile Veria și Katerini. În interiorul mănăstirii, au fost ucise de către turci multe femei și copii care se refugiaseră aici, unele dintre victime fiind aruncate în râpa Galakterós, căzând de la înălțimea de 200 de metri. În perioada celui de-al doilea război mondial, mănăstirea a fost incendiată. În jurul katholikon-ului mănăstirii, care a rezistat incendiului, au fost găsite și alte ruine, pe care obștea mănăstirii le-a renovat, construind în prezent alte clădiri noi, necesare pentru nevoile personale și ale închinătorilor.

Cuprins
Adrese ale altor pagini WEB