Reforma muzicală a celor Trei Dascăli de la 1814-1815

Protopsaltul și profesorul de muzică psaltică, Grigóris Daravanóglou vorbește despre muzica psaltică cu ocazia împlinirii a 200 de ani de la Reforma celor Trei Dascăli din 1814-1815.

Mă voi referi, în cele ce urmează, la cunoscuta reformă muzicală din 1814-1815, de la care aniversăm anul acesta 200 de ani. Unii o socotesc aniversare, alții prăznuire. Cred că este prea mult să o numim ,,prăznuire”. Adică nu putem vorbi despre ceva ce nu ar fi fost bun înainte, la care reforma să fi adus ceva pozitiv. Dar nici negativ, însă. Pot spune că a fost o schimbare imperioasă de natură muzicală ce trebuia făcută, în condițiile de atunci. Pe acești trei mari dascăli, Grigorie, Hurmuz și Hrisant, noi nu suntem în măsură să-i judecăm astăzi, nici să comentăm ceea ce au făcut. Aceștia trei au fost mari dascăli ai psaltichiei, iar dacă ei au omis câte ceva în reforma lor – și, poate, s-a întâmplat acest lucru – noi nu putem ști și nu avem nici măcar o bănuială despre acest lucru. Personal, consider că este lipsă de respect să spună cineva: ,,Eu am o suspiciune că cei trei dascăli au omis ceva în reforma lor, și pentru că m-am format ca psalt în spațiul Patriarhiei Ecumenice, nu pot spune așa ceva. Așa cum am spus mai devreme, cred că a fost o nevoie imperioasă, dictată de împrejurările de la acea vreme, pentru că prin Reforma celor trei s-a realizat simplificarea notației, ajutându-i în acest fel pe cei care doreau să învețe muzică bizantină. Câteva lucruri s-au pierdut, poate. Atenție, nu spun că acelea erau inutile, nu. De altfel, nu cunoaștem care a fost ,,duhul” acelor vremuri și cum s-a produs reforma.

Noi, cei de astăzi, cred că trebuie să apreciem faptul că a ajuns la noi, cei de astăzi, o notație care îl ajută foarte mult pe omul contemporan să priceapă mai ușor această muzică și, de asemenea, s-o învețe mai ușor. Nu mai are atât de multe de învățat, ca în vechime, are mai puține lucruri de studiat. Din experiența mea personală, nu pot susține că s-a desființat ceva și s-a pus altceva în loc. Eu sunt de părere că prin această reformă s-a ,,ușurat” puțin misiunea celor care vor să învețe muzică bizantină. A fost bine, a fost rău, eu nu comentez acest lucru, dar s-au găsit câteva școli de muzică care s-au opus acestei reforme și care au spus că reforma nu a fost bună. Spun ei: ,,De unde știm noi că Hurmuz nu a ignorat anumite lucruri atunci când a simplificat notația?” Eu, unul, nu pot fi de acord cu aceste păreri. Datoria mea este de a respecta ceea ce s-a întâmplat atunci, prin hotărârea Sinodului; cu toții suntem datori să respectăm această decizie. Dacă suntem înfocați și ,,zeloși” în ceea ce facem, putem să susținem altceva, însă, în nici un caz nu trebuie să existe între noi, psalții, neînțelegeri, dușmănie și rivalitate. Cel care susține că reforma nu trebuia să aibă loc, nu trebuie considerat ,,inamic”. Asta crede, asta susține, asta face, însă fără de a-l acuza pe altul că susține și face altceva. Eu cred că așa trebuie privite lucrurile. Trebuie să avem respect față de ceea ce s-a realizat. Pot spune că, acum, dacă se va lua hotărârea de a se face o nouă reformă, eu voi fi primul care voi ieși și voi spune: ,,Da, sunt de acord cu această schimbare și, în continuare mă voi conforma și eu acestei noi situații”. Aceasta este poziția mea.

Despre muzica psaltică aghiorită

În vremurile vechi exista o diversitate în ceea ce privește folosirea cântărilor la sfintele slujbe. Vă reamintesc faptul că, în secolul 21 în care ne aflăm, mai mult decât în oricare altă perioadă a omenirii, oamenii se confruntă cu lipsa timpului. Această schimbare a afectat, însă, și Biserica. Din fericire, această ,,criză” nu a afectat mănăstirile noastre și, desigur, nici Sfântul Munte. Ce vreau să spun cu asta? Toate aceste máthime pe care le cântă părinții sunt foarte frumoase, dar și foarte dificil de interpretat. Astfel, în jur de 80-90 % dintre psalți nu le cunosc pentru că nu le cântă aproape deloc. Cei mai mulți se rezumă la Petru Lampadarie și Ioan Protopsaltul și cam atât. Din fericire, și subliniez acest lucru, din fericire, părinții din Athos au scos la lumină toate aceste cântări și le-au dat strălucire în zilele noastre. Iar aceasta este o lecție a Sfântului Munte către noi, ,,inovatorii”, care trăim în afara Sfântului Munte, în lume.

Trebuie să înțelegem foarte bine un lucru: noi, cei din lume, nu am făcut jertfa aceasta pe care au făcut-o părinții aghioriți, de a se ocupa atât de mult și așa de profund cu muzica psaltică, în general. Îmi veți spune, poate, că, în Atena nu există timp pentru toate astea și nici Biserica nu ,,îngăduie”, tot din cauza lipsei timpului. Așadar, și dacă le vei învăța, unde le vei cânta? Pentru că în Atena nu se fac privegheri așa cum se fac aici, nici nu se săvârșesc toate slujbele unei zile liturgice, așa cum se face la Sfântul Munte… Desigur, aceasta este o greșeală pe care o facem noi, cei ce locuim în oraș, pentru că ar fi trebuit să ne ocupă mai mult cu aceste texte, și nu doar atunci când ajungem la Athos, de exemplu, și luăm parte la o priveghere. Abia atunci vedem prima dată acele cântări foarte frumoase, ,,argá”, pe care ei le cântă, și pe care ar fi trebuit să le fi studiat și noi înainte, iar nu să le vedem atunci pentru prima dată. Acesta este adevărul, un adevăr care doare, dar acesta este adevărul. De aceea, țin să felicit pe toți părinții și monahii de la Sfântul Munte, în special pe vatopedinii cu care am o relație specială, pentru strădania lor de a păstra și transmite mai departe această tradiție. Noi, cei care ne desfășurăm activitatea în orașe, reprezentăm tradiția urbană a muzicii psaltice, aici, însă, este păstrată adevărata tradiție. Adică, dacă nu ar fi fost părinții, cine ar fi cântat astăzi din Filanthídis, Petru Efesiou, Cosma de Madit, Papanikoláou? Ei, cine ar mai fi știut astăzi de aceștia? Cine ar mai fi cântat máthimele lor? Nimeni! Ei bine, este meritul părinților din Sfântul Munte că au conservat și au dus mai departe tradiția psaltică autentică și, de aceea, trebuie să le purtăm respect pentru ceea ce au făcut și continuă să facă în acest domeniu al artei psaltice, așa cum este numită, îndeobște, muzica psaltică sau muzica bizantină.

Tot ceea ce se compune astăzi în domeniul imnografiei și al imnologiei se face pe acest fundament bogat lăsat nouă moștenire de acei mari dascăli din vechime, Hurmuz, Berechet ori Iacov Protopsaltul. Cred că Grecia este o țară binecuvântată, pământul acesta este binecuvântat, acești oameni au fost, într-adevăr, oameni sfinți și născuți pentru acest lucru și cred că, din acest motiv, Dumnezeu le-a dăruit harisme din belșug. Asta cred eu. Și, desigur, de aici încolo, avem și noi datoria sfântă de a duce mai departe această tradiție a muzicii psaltice.