Enciclica pascală a Mitropolitului Nikólaos al Mesoghiei și Lavreoticii

17 April 2015

nikolaos mesoghias 1Iubiții mei frați,
Hristos a înviat!

”Înviind Hristos din mormânt,
precum a zis mai înainte,
ne-a dăruit viață veșnică și mare milă”.

Într-o atmosferă de înviere duhovnicească, de bucurie și prăznuire, ne învrednicim și anul acesta să sărbătorim împreună Învierea Domnului nostru, și să repetăm ”cu inima și cu buzele” imnul de biruință ”Hristos a înviat”. Purtând lumânări, în dangăt de clopote, cântări de slavoslovire, schimburi de urări, obiceiuri praznicale, ne exprimăm bucuria și credința în Învierea Domnului, în acest eveniment istoric unic și universal cu o semnificație teologică incomensurabilă.

După Patima cea de bunăvoie, după Crucea cea de viață făcătoare, după moartea general constatată, după cutremurarea firii și îngroparea cu trupul a Fiului și Cuvântului lui Dumnezeu, Hristos înviază, viața iese afară din mormânt, moartea este biruită, diavolul este zdrobit, piatra care pecetluiește mormântul se dă la o parte, străjerii care îl păzeau sunt puși pe fugă.

”Hristos, înviat din morţi, nu mai moare. Moarta nu mai are stăpânire asupra Lui” (Romani 6:9). Împărăția morții este destrămată, viața veșnică de-acum împărățește și ”marea milă” copleșește lumea și istoria. Domnul cel înviat dăruiește îmbelșugat bucuria Sa, spunându-le ucenicilor Săi ”Bucurați-vă!” și oferă din plin pacea Sa, spunându-le în mai multe rânduri: ”Pace vouă!”.

Emmaus c IN

Mântuitorul arătându-se ucenicilor Luca şi Cleopa. Frescă de Ioan Popa, Mănăstirea Afteia

Mai cu seamă însă, după cum în mod repetat cântă imnurile Bisericii noastre, dăruiește omului ”mare milă”, adică marea Sa iertare și deplinătatea dragostei Sale. ”Pentru că iertarea a răsărit din mormânt”, spune Sfântul Ioan Gură de Aur. De aceea și Biserica noastră ne îndeamnă ”să iertăm toate pentru Înviere”, să ne iertăm și să ne împăcăm deplin și cu toți, pentru că a înviat Domnul.

Să lăsăm de-o parte, iubiții mei, ura sau reproșurile pe care le păstrăm în noi de ani de zile, amărăciunile adânc înrădăcinate, inflexibilitatea cu care răstălmăcim lucrurile, vechile ranchiune și antipatii. Domnul care S-a răstignit pentru noi toți a înviat pentru toți oamenii, și pentru noi, dar și pentru prietenii și dușmanii noștri.

A rupt zapisul păcatelor întregii lumi, ca să readucă dragostea și viața, ca să șteargă cu totul orice dușmănie. Îndepărtând piatra mormântului a dărâmat și toate despărțiturile din relațiile oamenilor unii cu alții și cu El Însuși. A nimicit dezbinările. O Biserică fără iertare este o credință în Hristos din care lipsește mila. Iar o credință în Dumnezeu în care nu există milă este o negare a Învierii Lui. De aceea și ”Hristos a înviat!” presupune ”să iertăm toate pentru Înviere”, să iertăm și să fim iertați cu toți și pentru toate, căci Hristos a înviat, și ”unul pe altul să ne îmbrățișăm”, unul pe altul să ne îmbrățișăm duhovnicește și în dragoste. Nu mai avem dușmani. Toți suntem frați iubiți.

”Înviind Hristos din mormânt, precum a zis mai înainte, ne-a dăruit nouă viață veșnică și mare milă”. Creștin înviat este cel care împarte cu frații această viață veșnică și mare milă. Să dea Domnul ca această dorire a noastră să devină viață pentru noi.

Hristos a înviat! Adevărat a înviat!
Și fie bogate milele lui Dumnezeu.
Cu urări pascale și multă dragoste în Hristos cel înviat,

† Mitropolitul Mesogheei și Lavreoticii, Nikólaos

Cuprins
Adrese ale altor pagini WEB