O vizită la dentist

4 June 2014

– Am auzit că sunteți preot, zise igienista, legându-mi baveta împrejurul gâtului pentru o curățare dentară. Pot să întreb de care fel?

– Ortodox, zic repede, înainte ca instrumentele ei să dea năvală asupra mea.

De regulă, dentiștii știu să poarte o conversație, iar asta e o ironie, date fiind piedicile pe care le au de trecut cei de partea cealaltă a dialogului…

Răspunsul meu n-o lămurise, însă.

– Iertați-mi ignoranța, dar ortodox nu înseamnă creștin, nu? Sunteți evreu?

Am răspuns printr-o reformulare, zicând că sunt „creștin ortodox”.

– Dar unde se încadrează asta? a replicat. Eu sunt protestantă, de catolici știu, dar ortodocșii sunt ceva nou.

Am așteptat prima pauză în detartrare înainte să-i răspund.

– De fapt, suntem cea mai veche biserică.

Și-a ridicat o sprânceană, iar eu am încercat să intru în detalii înainte să se apuce din nou de lucru.

– Se apropie Cincizecimea, atunci când Duhul Sfânt s-a pogorât, la 50 de zile după Înviere. Atunci a fost înființată biserica mea. O mie de ani mai târziu, o parte s-a rupt și a devenit Catolicismul, iar Protestantismul s-a separat de ei după încă 500 de ani.

O lungă pauză. Fie se gândea la ce-i spusesem, fie și-a dat seama că era riscant să mă facă să vorbesc. După ce-a comentat cu privire la tartru, a continuat:

– Și în ce credeți? În Dumnezeu, desigur, și în Iisus. Credeți că Iisus e Om și Dumnezeu?

Trebuia să-i răspund concis, atunci când puteam vorbi.

– Credem în Dumnezeu Tatăl, în Fiul Său, Iisus, și în Duhul Sfânt (Îi numim Sfânta Treime). Și credem că Iisus este și Dumnezeu și Om. Noi spunem că e „de-o ființă” cu Tatăl.

– Asta sună cam tehnic, a cugetat ea [bine că nu pronunțasem cuvântul omooúsios…], dar cred că am mai auzit asta.

– Astea sunt dogme de bază pe care mai toți creștinii le acceptă, chiar dacă cei mai mulți nu știu de unde provin ele, i-am explicat.

– Dar sunt în Biblie, nu?

– Oarecum, am apreciat eu. Treimea și cele două naturi ale lui Hristos – El fiind și Dumnezeu și Om – sunt acolo, dar nu foarte explicit. Scriptura are nevoie de interpretare, iar oamenii uneori au interpretat-o în așa fel încât L-au considerat pe Hristos mai prejos Tatălui, ba chiar că nu ar fi om.

– Și cum s-a rezolvat chestiunea asta?

Curățarea dinților era aproape gata, așa că mai aveam o ultimă oportunitate.

– A avut loc un Sinod al tuturor episcopilor, urmașii Apostolilor, care s-au adunat în anul 325 pentru a da o interpretare corespunzătoare Scripturii. Numim asta Crezul de la Niceea și el ne ghidează înțelegerea Scripturii până în ziua de astăzi.

– Hm, zise ea, sunteți gata, dar pot să vă mai pun o ultimă întrebare?

Am dat din cap că da.

– Păi dacă Ortodoxia a fost prima și are răspunsuri la toate, de ce n-am auzit până acum de ea?

Întrebarea ei a durut mai tare decât atunci când aparatul de curățat dă peste dentină. Găsise deficiența majoră a Ortodoxiei.

– Pentru că am făcut o treabă slabă cu propovăduirea ei, i-am răspuns.

barnabas powell in– Păi, mult succes cu asta, a încheiat ea, și reveniți la control peste șase luni.

Părintele Barnabas Powell este preot la biserica ortodoxă a Sfintei Ecaterina din Kirkland, statul Washington.

Source: http://www.chieftain.com/life/2598481-120/believe-god-jesus-orthodox

Cuprins
Adrese ale altor pagini WEB