Cuviosul Dodo de la Mănăstirea Gareji, Georgia

2 June 2014

dodo-gareji

Cuviosul Dodo se trăgea din familia regală Andronikashvili. A fost tuns monah din tinerețe și s-a întărit întru toate virtuțile. Iubior al sărăciei și însingurării, s-a retras în Ninotsminda, în regiunea Kakhei, ca pustnic.

Auzind de Sfântul David din Gareji și de minunile săvârșite de acesta, a plecat în pustia Gareji pentru a-l căuta. Întâlnindu-se, cei doi cuvioși s-au îmbrățișat cu bucurie și au rămas în acel loc împreună.

David_Garedzha

Mănăstirea Gareji

După o vreme, văzând înaintarea întru credință a Cuviosului Dodo, i-a propus să ia o parte din ucenici și să se stabilească de cealaltă parte a muntelui. Acolo au construit chilii și și-au continuat cu râvnă nevoința. Numărul fraților trecând de mai mult de două sute, Cuviosul Dodo s-a izolat într-o crăpătură în stâncă, unde abia putea încăpea un om. Zi și noapte, iarnă și vară, în arșiță și ger, se ruga cu lacrimi de pocăință pentru iertarea păcatelor și întărirea sufletelor fraților, precum și pentru întărirea credinței în țară.

David_Gareja_monastery_complex6

Peșterile de la Mănăstirea Gareji

Vindecând odată Sfântul David pe fiul prințului Bubakar din Rustavi, prințul le-a dăruit monahilor de la Mănăstirea Gareji toate cele necesare. Parte din aceste lucruri au fost trimise, la porunca Cuviosului David și la chinovia condusă de Cuviosul Dodo, sfătuindu-l pe prințul Bubakar să-i ceară Cuviosului Dodo să-l boteze. Astfel s-a botezat prințul, fiul său și toată casa sa.

Petrecându-și întreaga viață întru nevoință în mănăstirea pe care a zidit-o, a adormit cu pace la adânci bătrâneți. Ucenicii săi l-au îngropat în peștera în care s-a nevoit, iar mai târziu în acel loc a fost zidită o biserică.

Cuprins
Adrese ale altor pagini WEB