Răutatea ne orbește

Vindecarea orbului din naștere, fragment de sarcofag, sec. VI, L’abbaye Saint-Victor, Franța

Iubiți frați şi surori, Dumnezeu ne-a înzestrat cu multe daruri de-a lungul vieţii. Sănătate, oamenii pe care ii iubim şi care ne iubesc, frumusețea lumii care ne înconjoară, lucrurile bune de care avem nevoie în viețile noastre. Îi suntem recunoscători pentru multe dintre aceste daruri şi Îi mulțumim pentru bunătatea Să iubitoare. Dar atunci când suntem copleșiți de greutăţi şi răutatea ne întunecă mințile, abia mai reușim să gândim drept, darămite să mai putem simți recunoștință.

De acest simplu adevăr ne vom aduce aminte în cuprinsul Slujbei Duminicii Orbului (Io. 9, 1-38). Iisus mergea alături de ucenicii Lui. Pe cale întâlnesc un om orb din naştere. Ucenicii nu reuşesc să înţeleagă şi îşi aduc aminte de Paraliticul pe care Învăţătorul lor îl vindecă şi apoi îl avertizează să nu mai păcătuiască pentru a nu ajunge într-o stare şi mai rea decât cea dinainte. Aşa că Îl întreabă pe Iisus: “Cine este de vină pentru starea acestuia? Cine a păcătuit, astfel că el nu vede, el sau părinţii lui?”

Vindecarea orbului, Tetraevangheliar copt, 1684, Walters Art Museum, Baltimore

Iisus le răspunde: nici primul caz, nici celălalt nu sunt adevărate. Însuși omul cu greu ar fi putut păcătui, de vreme ce aşa se născuse. Dar vina nu o poartă nici părinţii lui. Omul s-a născut orb pentru ca înaltele lucrări ale lui Dumnezeu să se poată arăta. Spunând acestea, Făcătorul lumii face lut folosind pământ şi salivă, pune lutul pe ochii omului şi îi spune să se ducă să se spele în scăldătoarea Siloam. Ziditorul pune lut pe lut şi reface natura decăzută. Omul cel fără de vedere Îi dă ascultare şi se întoarce văzând.

Restul istoriei arată adevăratele dispoziții ale oamenilor: cărturarii şi fariseii găsesc ne necrezut faptul că Iisus ar fi putut să lucreze un aşa miracol, în special într-o zi de sâmbătă. Aşa că, iar şi iar, îl interoghează pe cel ce fusese tămăduit. Cu toate acestea, ei nu sunt convinși şi trimit după părinții celui vindecat, pe care îi interoghează în mod repetat, urmărind să-i pună în dificultate cu întrebările lor. Bineînţeles, ei nu află răspunsul dorit şi nu fac decât să arate faptul că cei orbi sunt, de fapt, ei înşişi. Răutatea şi reaua lor voință îi împiedică să Îl recunoască pe Binefăcătorul neamului omenesc. Orbirea lor este atât de mare, încât subapreciază şi relativizează darurile divine, aceasta pentru a se promova pe sine că fiind presupușii ucenici legitimi ai lui Moise.

Mitropolitul Varnava de Neapolis

Pe de altă parte, omul care a fost orb, vindecat acum, se arată a fi o călăuză pentru cei care ar fi trebuit să vadă şi să știe anumite lucruri. Încăpăţânatei lor strădanii de a găsi neadevăruri în istoria sa, el îi răspunde direct: “Cum ar putea un păcătos să făptuiască asemenea miracole? De ce continuați să mă întrebați? Vreți oare şi voi să deveniți ucenicii lui?”. În cuvintele lui simple, pline de adevăr totodată, găsim şi confirmarea spuselor Psalmistului: “Domnul dă înțelepciunea Sa celor orbi” (Ps. 145, 8). El poate că-şi va fi petrecut timpul în întunecime trupească, dar se pare că receptorii sufletului său erau pregătiți să primească şi să încurajeze creșterea binecuvântării divine.

Astfel, să ne asigurăm şi noi că ochii noştri trupești şi sufletești sunt deschişi spre a vedea şi recunoaște binecuvântarea lui Dumnezeu. Să nu permitem, aşadar, răutăţii şi egoismului să ne orbească şi să nu mai vedem minunatele Sale lucrări.