,,Dacă eşti sfânt, vindecă-mă!” – O minune a Sfântului Rafail din Mitilíni

12 January 2014

agioi-rafail-nikolaos-eirini-873

Mă numesc Gheorghía S. și locuiesc în Atena. Am avut bucuria şi binecuvântarea să-l cunosc mai îndeaproape pe Sfântul Rafail. ,,Întâlnirea” mea cu Sfântul s-a petrecut în modul următor:

Cu ani în urmă, pe când aveam 30 de ani, sufeream de migrene severe. Am fost la mai mulţi medici, dar niciunul nu a reuşit să mă vindece. Sora mea îl ,,vizitase” pe Sfântul Rafail din Mitilíni, iar Sfântul săvârșise o minune cu ea, așa că m-a îndemnat şi pe mine să mă rog Sfântului Rafail, fiindcă mă voi face bine. Eu, neîncrezătoare în aceste ,,minuni”, i-am spus ceea ce spune toată lume: ,,Nu au putut să mă vindece medicii, ce poate să-mi facă Sfântul?”. Dar fiindcă durerile ajunseseră de nesuportat, într-o după-amiază, întinsă în pat fiind, am început să mă rog: ,,Dacă eşti sfânt, vindecă-mă!”. Şi, minune a minunilor, numai ce am aţipit, am început să aud clopote şi cântări îngereşti, (,,Slavă întru cei de sus, Lui Dumnezeu”) şi, de la maxilar până în creştetul capului, simţeam cum durerea dispare. Când m-am trezit, nu mai aveam nimic, şi acum dau slavă tuturor Sfinţilor pentru această vindecare minunată.

Însă, de un an de zile am o nouă problemă de sănătate. În afară de osteoporoză şi de insuficienţă respiratorie, am atacuri de panică în timpul somnului. Mă întind în pat şi, imediat, simt că mă ,,sting”. Acesta era cel mai rău lucru şi era imposibil de controlat. Am mai pățit asta o dată, când am călătorit cu avionul, probabil, din cauza presiunii. M-am rugat îndelung la Sfântul Rafail să îndepărteze de la mine boala aceasta. A treia zi după Sfintele Paşti am venit la mănăstirea de la Áno Soúli Marathóna şi m-am rugat sfinţilor să mă acopere cu harul lor. Cu toate acestea, starea mea de sănătate nu s-a ameliorat. În cele din urmă, într-o zi, am sunat la mănăstire şi l-am rugat pe părintele Rafail să se roage pentru mine.

La scurt timp, Sfântul Rafail a făcut din nou o minune, cu rugăciunile părintelui, pentru că de atunci mă simt mult mai bine. Deşi nu m-am vindecat complet, totuşi, a dispărut acea nelinişte ce pusese stăpânire pe mine, inima funcţionează normal, şi, în sfârşit, pot să dorm liniştită; înainte simţeam că mai aveam puţin şi înnebuneam. Le mulţumesc din suflet Sfinţilor Rafail, Nicolae şi Irina!

Nu doar mie mi-au ajutat Sfinţii, dar au lucrat în mod minunat şi cu soţul meu. El avea o durere inexplicabilă într-o parte. Ne temeam să nu aibă ceva la ficat. Alţii ziceau că bila este afectată. A mers, până la urmă, să-l consulte un doctor, iar eu m-am rugat la Sfântul Rafail ca medicul să-i spună soțului că nu are nimic şi că durerea a căpătat-o în urma unei lovituri. Şi, minune mare! Exact acest lucru i l-a spus şi medicul, exact aceleaşi cuvinte pe care le-am spus eu, când mă rugam. Pentru mine este pur şi simplu o minune. Înainte de a merge la medic, soţul meu a avut un vis. A văzut doi bărbaţi şi o fetiţă, pe un drum, în vârful unui deal. Unul dintre ei era mai sus, iar ceilalţi doi, un pic mai la vale, aşa cum sunt reprezentaţi Sfinţii Rafail, Nicolae şi Irina în icoana ce se găseşte la mănăstirea dumneavoastră (icoană pe care soţul meu nu o văzuse încă, fiindcă, pe atunci, nu ajunsese încă la mănăstire). S-a simţit atât de bine în acel vis, încât a strigat cu voce tare: Ce frumos este aici! Aici voi veni mereu să mă odihnesc, când o să mă simt obosit.

Ce minunată este grija sfinţilor pentru noi! Le suntem recunoscători din toată inima, pentru acest lucru!

Să-i avem de-a pururi rugători pentru noi şi pentru lumea întreagă!

Gheorghía S.

Cuprins
Adrese ale altor pagini WEB