Cugetări duhovnicești 9

7 January 2014

makrina 3 in rightCând omul nu pune mâna, nu lucrează, se raportează superficial la cele duhovnicești și se fofilează de ici-acolo, și nu se interesează și zice nu te obosi… Acest nu te obosi înseamnă cădere. Apoi spunem: Cum mi-a venit această întunecare, cum de mi-a venit această lipsă de râvnă la rugăciune, cum de m-au înăbușit aceste gânduri, cum de mi-a venit acest război? Și nu putem să pricepem de unde ne vin toate astea. Din neascultare ne vin. Adică, dacă am fi fost cu luare aminte la făgăduințele pe care le-am făcut în ceasul tunderii, la făgăduințele pe care de atâtea ori le-am făcut lui Ghéronda în prezența tuturor, anume că vom pune început bun, spunând: Rugați-vă ca pentru rugăciunile voastre să pun început bun! Să ne îndreptăm, căci aceasta este o mărturisire și o făgăduință care se face înaintea îngerilor și a oamenilor și a arhanghelilor. Și la un moment dat uităm din nou acest început bun și ne zboară din minte și nu mai ținem seama de faptul că Ghéronda ne-a mustrat, că ne-a dat porunci, că ne-a spus ce vrea Dumnezeu de la noi.

Dacă toate ale lumii le-am câștiga, dar ne-am păgubi preascumpul suflet, de fapt atunci toate le pierdem. Așa că, ceea ce putem face după putere, să facem, să nu ne abatem de la țelul nostru, să nu ne abatem de la făgăduințele pe care le-am dat înaintea lui Dumnezeu, a oamenilor și a mai-marilor noștri.

De fiecare dată la venirea lui Ghéronda să îi dăruim viață și bucurie prin aceea că ne va găsi întrarmate cu bunătățile cele duhovnicești, cu harisme duhovnicești. Și noi, când avem această râvnă spre desăvârșire, ne vom vedea sufletul hrănindu-se cu mana cerească.

Cu cât mai adevărat Îl vom iubi pe Hristos, cu atât mai mult ne vom agăța de gâtul Lui, Îi vom îmbrățișa picioarele și, dacă nu există în sufletul nostru ceva necurat, vom cădea ca niște oameni înaintea Lui și vom striga: Ajută-ne, Hristoase al nostru, întărește-ne, dăruiește-ne luminare, sporește-ne credința, sporește-ne dragostea, sporește-ne înțelepciunea, sporește-ne ascultarea! Acestea le va cere sufletul, pentru că dorește mântuirea. Vedem că ne luptă o patimă, să strigăm: Hristoase al meu, ajută-mă, întărește-mă, mă luptă această patimă; până când te voi amărî cu neascultarea mea prin această patimă învârtoșată, prin această întunecime pe care o am în mine! Ajută-mă!”. Când Dumnezeu va vedea această durere și lacrimile noastre, ne va ajuta. Când înțelegem că ne biruie vreo răutate, fie este mânie, fie curiozitate, fie nepurtare de grijă, fie confuzie, fie nesimțire, să Îl rugăm, să Îl implorăm pe Dumnezeul nostru. Noi toți avem patimi și lipsuri. Atât cât ne stă în putință, să Îl lăsăm pe Domnul să ne lumineze mintea: Doamne, Iisuse Hristoase, miluiește-ne, luminează-ne! Și oare nu ne va asculta Hristosul nostru? Va spune: Copilul Meu face rugăciune, Mă roagă, vine ispita, îl tulbură, iar Eu să mă grăbesc să îl ajut pe el, căci cheamă numele meu. Ai văzut mama? Când o strigă fiul ei că îi este foame, ea îndată îi dă de mâncare. Noi însă ne înecăm în gânduri și nu Îl strigăm și ne stăpânesc toate patimile și ne întunecăm și pe toate cele rele le vedem bune și avem nesimțire în noi.

Atunci când lipsesc rugăciunea și ascultarea, vine peste om nesimțirea.

Dacă îți cercetezi sinele și deschizi cartea sufletului tău, vei vedea unde L-ai întristat pe Dumnezeu, unde ai întristat-o pe sora ta, vei cerceta dacă ai făcut rugăciune, dacă ai cercetat sfintele scrieri, dacă ai avut lepădare de sine, dacă ți-ai împlinit întru curăție îndatoririle; atunci, deschizând această carte, te vei vedea doar pe tine însăți și-ți vei zice: Să mă închid în chilia mea și să îngenunchez, să strig la Dumnezeu, ca să mă miluiască, căci câți ani voi mai trăi? Trecătoare este viața.

Și dacă pierdem această măreție, o vom pierde veșnic și vom plânge cu lacrimi negre în cealaltă viață. Abia când vom pleca din această lume vom ajunge să înțelegem ce am pierdut? Acum zicem că Dumnezeu este milostiv și că ne va mântui. Și așa este, căci Domnul ne deschide toate ușile mântuirii noastre, dar noi nu dorim să înțelegem aceasta, așa că nimeni nu este vinovat pentru noi.

Cuprins
Adrese ale altor pagini WEB