Nou Mucenic Gheorghe Sârbul (+ 1515)

11 February 2013

djordje-kratovac

Sfântul nou mucenic Gheorghe Sârbul a fost martirizat în Sofia, în ziua de 11 februarie 1515, fiind în vârstă de 18 ani.

Era de neam sârb, născut în orașul Cratova. Părinții săi, Dumitru și Sarra, niște creștini foarte evlavioși, s-au îngrijit ca fiul lor să primească o educație cât mai bună și să deprindă meșteșugul aurăriei. Rămânând orfan de tată, mama sa, temându-se ca nu cumva să fie luat de turci la palatul sultanului, întrucât era chipeș și isteț, l-a trimis la Sofia. Acolo a locuit în casa unui preot cumsecade, pe nume Petru, lucrând ca aurar. Preotul, văzând că este isteț, sârguincios și mai ales evlavios, l-a inițiat în tainele Sfintei Scripturi și ale credinței creștine, sfătuindu-l să aplice în viața de zi cu zi cele învățate.

Prezența sa nu putea fi trecută cu vederea de către turcii din Sofia, care, admirându-l pentru viața sa cuviinciosă, au încercat să-l convertească la credința lor, folosindu-se de un șiretlic. Au trimis pe unul de-al lor, care, prefăcându-se că ar vrea să-i fabrice un obiect de aur, a încercat să-l convingă să îmbrățișeze islamul. Însă Sfântul, datorită istețimii, virtuților și mai ales credinței sale, a reușit să-i respingă argumentele. Atunci turcul, otrăvit de ciudă, s-a dus la judecător povestindu-i toată discuția sa cu tănărul sârb și îndemnându-l să-l aresteze, sub pretextul că reprezintă un pericol pentru credința musulmană. Judecătorul l-a trimis înapoi pe acel turc, zicându-i să-l aducă el însuși pe sârb la dânsul, însă în așa fel încât să nu-și dea seama de nimic nici sârbul, nici vreun alt creștin. Sub pretextul că judecătorul vrea ca el să-i facă niște bijuterii de aur, turcul l-a adus pe sârb în fața judecătorului.

george kratovac

Îndată ce l-a văzut, judecătorul, mirându-se de frumusețea chipului său, l-a chemat aproape de el, încercând să-l convertească cu diferite argumente la credința islamică. Atunci Sfântul, dându-și seama că fusese chemat acolo din cauza credinței sa creștine, iar nu pentru meșteșugărit și rugându-L în sinea sa pe Dumnezeu să-l lumineze, a început cu îndrăzneală să dovedească rătăcirea credinței musulmane și să susțină cu înflăcărare adevărul propovăduit de Hristos. De asemenea, a încercat să le clatine credința în Coran și în profetul Mohamed, cu argumentul că nimeni nu a văzut cum îi vorbește Dumnezeu sau cum îi înmânează Coranul. Dimpotrivă, prezența lui Dumnezeu în muntele Sinai și predarea legii lui Moise a fost trăită de către întreg poporul israilitean. De asemenea, minunile săvârșite de Hristos, de la naștere și până la Înălțarea Sa la ceruri, au fost trăite de o mulțime de oameni, care dau mărturie despre acestea. În final a accentuat faptul că Islamul este o religie ușoară, pentru oameni trupești.

Când au auzit acestea, turcii au strigat în gura mare că trebuie să moară. Îndată judecătorul a poruncit să fie întemnițat. După ce l-au legat, l-au aruncat în temniță, scuipându-l și lovindu-l cu brutalitate. A doua zi a fost vizitat de către preotul Petru, sub pretextul de a-l sfătui și acesta spre folosul său. Întrucât îl cunoștea pe temnicer, întâlnirea dintre cei doi a fost aranjată în casa acestuia din urmă. Preotul a găsit de cuviință să-l întărească în credință și să-l încurajeze să nu dea înapoi, ci să suporte chinurile trecătoare, pentru a se bucura și a se desfăta de viața veșnică, pe care i-o va oferi Domnul. Întrezărind frica tănărului mucenic în fața chinurilor ce aveau să urmeze, preotul l-a încurajat cu multă dragoste, zicându-i că Domnul îl va întări cu harul Său, așa cum i-a întărit pe mucenicii din vechime și pe Sfântul Gheorghe, al cărui nume îl poartă.

djordje_krat1În ziua următoare, tânărul a fost adus din nou în fața judecătorului, care, cu promisiuni și lingușeli viclene, se străduia să-l convingă să se lepede de credința lui creștină și să devină musulman, dar toate au fost în zadar. Între timp, preotul Petru încercase, cu rugăminți și daruri, să-l înduplece pe judecător să-l elibereze, însă fără nici o izbândă.

După opt zile de stat în temniță, tânărul Gheorghe a fost adus iar în fața judecătorului, care din nou a încercat să-l convertească la islam, de data aceasta promițându-i chiar că-i va da jumătate din avere și că îl va numi într-o funcție atât de înaltă, încât toți i se vor închina. Atunci, întrarmându-se cu mult curaj și vitejie, sfântul a răspuns: «Dacă într-adevăr mă iubești, așa cum spui, lasă-mă să trăiesc ca și creștin. În caz contrar, află că de credința mea și de dragostea lui Hristos nimeni și nimic nu mă poate despărți, nici o bogăție pământească, nici o slavă trecătoare, nici focul, nici o suferință, nici un rău din cele ce vrei să-mi faci. Eu îmi pun nădejdea în Hristos, Care, în locul bogățiilor pământești, îmi va da de o sută de ori mai multe în Împărăția Sa cerească. Deci nu mai pregeta. Ai trei opțiuni: ori mă vei elibera ca să trăiesc ca și creștin, ori trimite-mă la Hristos cât mai repede, ori deveniți și voi creștini ca să fiți izbăviți de osânda veșnică».

Atunci judecătorul s-a gândit să apeleze la un nou șiretlic. A mărturisit credință în Hristos, dar conform preceptelor islamiste. Însă sfântul, luminat fiind de harul lui Dumnezeu, nu a căzut în capcana lui, ci a făcut o înflăcărată mărturie de credință în care Îl mărturisea pe Hristos ca fiind Mesia cel propovăduit de prooroci și Dumnezeu adevărat. Auzind aceasta, mulțimea s-a înfuriat atât de tare, încât era gata să-l omoare pe loc dacă nu interveneau soldații judecătorului. Într-un final, judecătorul, întorcându-se spre mulțime, le-a zis: «Fie ca păcatul lui să pice asupra sufletelor voastre. Faceți deci cu el după voiți». Atunci mulțimea s-a năpustit asupra sa și, apucându-l așa cum era, legat cu lanțuri la mâini și la gât, scuipându-l și lovindu-l peste obraz, l-au târât prin piață până aproape de biserica Sfânta Sofia, unde intenționau să-l ardă pe rug, sub acuzația că a hulit legea islamică și că nu s-a lepădat de Hristos. Ajunși acolo, au început să adune lemne pentru rug. Între timp, preotul Petru a reușit să se apropie de locul unde era mucenicul, mângâindu-l cu cuvinte încurajatoare. Tânărul mucenic i-a cerut să-L roage pe Hristos să-l întărească. Atunci preotul, dimpreună cu alți preoți și creștini, adunându-se laolaltă, au început să se roage cu lacrimi Domnului ca să-l întărească pe mucenicul Său.

Ajunși aproape de locul cu pricina, turcii tot mai încercau să-l facă pe tănărul mucenic să se lepede de credința creștină. Acela însă le zicea: «Eu de credința creștină nu mă lepăd, chiar de ar fi să îndur mii de chinuri». La auzul acestor cuvinte, turcii au alergat la casele din preajmă ca să aducă carbuni și tăciuni, pentru a înteți focul, considerând că fac un lucru bineplăcut înaintea dumnezeului lor. După ce l-au dezbrăcat, lăsându-l numai cu cămașa, l-au aruncat în focul aprins, dar imediat l-au tras înapoi afară, crezând că se va răzgândi. Însă sfântul Îl mărturisea pe Hristos cu și mai mare îndârjire. Turcii au mai făcut o dată același lucru, însă, întrucât sfântul era de neclătinat, l-au aruncat a treia oară în foc și apoi l-au lăsat acolo.

Mucenicul era culcat pe spate, cu privirea spre răsărit. Când a ars funia cu care îi erau legate mâinile, a ridicat mâna dreaptă și și-a făcut cruce, zicând: «Doamne Iisuse Hristoase, în mâinile Tale îmi dau duhul». În momentul acela, unul din turci, apucând o bucată mare de lemn, l-a lovit în cap cu atâta putere, încât l-a omorât. Imediat a apărut pe cer un nor, din care a început să plouă numai deasupra locului unde era rugul. Văzând aceasta, creștinii au început să-L slăvească pe Dumnezeu, pe când turcii s-au rușinat, iar câțiva dintre ei au lăcrimat. Mai apoi, creștinii au mers la judecător ca să ceară trupul sfântului. Turcii însă le strigau că îl vor arde de tot și apoi îi vor risipi cenușa. Judecătorul le-a dat voie să meargă să îngroape trupul neînsuflețit, însă cu condiția să-i mituiască cu daruri pe cei care îl păzeau.

Din păcate, nici rugămințile și nici darurile creștinilor nu i-au înduplecat pe turci, care, în loc să le dea trupul sfântului, deveneau mai rigizi și mai sălbatici. Și nu numai atât, ci, aprinzând din nou focul, aruncau în el deverse animale, ca să nu fie recunoscut trupul sfântului. Însă, ca prin minune, toate trupurile animalelor ardeau, numai trupul sfântului rămânea întreg. Întrucât se înnoptase, ziceau că îl vor arde din nou în ziua următoare, iar, dacă tot nu va arde, îl vor arunca într-o groapă cu noroi. În acea noapte însă, un creștin, cu ajutorul lui Dumnezeu, a luat trupul sfântului fără să fie văzut de cineva și l-a dus în biserica din centrul orașului.

Și astfel, în ziua următoare, cu permisiunea judecătorului și în prezența unei mari mulțimi de clerici și popor, trupul mult-chinuitului mucenic al lui Hristos a fost îngropat cu cinste și cântări duhovnicești în biserica Sfintei Marina.

Cuprins
Adrese ale altor pagini WEB