Părintele Aed Jweinat și raza de soare

15 November 2012

Părintele Aed Jweinat

Părintele Aed Jweinat a fost unul dintre sfinții veacului trecut, fiind cunoscut pentru multele sale minuni pe care le-a săvârșit în Iordania, la începutul veacului al XX-lea. S-a remacat îndeosebi prin smerita sa cugetare. Părintele Paisie Aghioritul îl pomenește în volumul Nevoința Duhovnicească, fragment pe care îl vom reda mai jos. Părintele Aed provenea din orașul Housoun din Iordania, slujinf zilnic ca preot în Biserica Sfântului Gheorghe.

Scrie Părintele Paisie despre Părintele Aed:
“În Iordania era un părinte foarte simplu care făcea minuni. Citea oamenilor bolnavi sau animalelor care aveau vreo boală şi se făceau bine. Mergeau şi musulmani la el şi-i vindeca. El, însă, înainte să liturghisească, avea obiceiul să guste puţină apă cu pâine, iar apoi, toată ziua nu mai mânca nimic. Cumva a aflat Patriarhul despre el că mănâncă înainte de Sfânta Liturghie şi l-a chemat la Patriarhie. Se duse acela, fără să ştie de ce e chemat. Până să-l cheme înăuntru, a aşteptat împreună cu alţii pe un hol. Afară era foarte cald, iar storurile erau trase, abia printr-o deschizătură intra o rază de lumină. Părintele a crezut că e o sfoară întinsă, şi pentru că transpirase, şi-a scos rasa şi a atârnat-o peste rază. Când au văzut asta cei ce aşteptau împreună cu el pe hol, s-au pierdut cu firea. Au intrat la Patriarh şi i-au zis: Părintele care ia o gustărică înainte de Sfânta Liturghie şi-a atârnat rasa pe-o rază de soare !”.

Îl cheamă Patriarhul înăuntru şi începe să-l întrebe:
– Ce faci ? Cum eşti ? Cât de des slujeşti ? Cum te pregăteşti de Dumnezeiasca Liturghie ?
– Păi, citesc utrenia, fac nişte metanii, apoi pregătesc o gustare, mănânc un pic, iar apoi liturghisesc.
– Dar de ce faci aşa ? 
îl întrebă Patriarhul.
– Păi dacă mănânc un pic înainte de Liturghie, atunci când fac potrivirea, Hristos merge deasupra. Dacă, însă, mănânc după Sfânta Liturghie, Hristos rămâne dedesubt !

Cu gând bun o făcea ! Îi zice Patriarhul: Nu, nu e corect astfel. Mai întâi să faci potrivirea, şi apoi să mănânci puţin… A pus metanie Părintele şi a primit sfatul…”

Cuprins
Adrese ale altor pagini WEB