Interviu cu preotul Nicolae Tănase, părintele a 287 de copii

Părintele Nicolae Tănase nu are nevoie de prezentare. Nu cred să fie cineva care să nu fi auzit de Valea Plopului, de Valea Screzii, de copiii de acolo sau de activitatea Provita. Recent toate canalele de ştiri ne anunţau însă despre un incendiu teribil care a mistuit una din casele din tabăra de la Valea Screzii. A ars sala de mese, bucătăria, cămara de alimente. Cu numai câteva zile înainte de Crăciun! Aşa am hotărât să vorbim cu Părintele Tănase despre ispite, despre bogăţia materială, despre bogaţi şi săraci şi despre criză…

Vă mărturisesc că ideea acestui interviu a apărut atunci când am aflat ce s-a întâmplat în tabăra de la Valea Screzii, unde a ars acea casă cu totul. Aşadar o întrebare directă : De ce avem ispite?

Aş porni de la felul în care Dumnezeu cheamă omul. Prima dată Dumnezeu îl cheamă prin cuvânt: „Vino la Mine!”. Apoi îl cheamă prin oameni. Sunt oameni care te îndeamnă: să faci binele, să mergi la biserică. Chiar şi clopotele ar fi o treia formă de chemare a lui Dumnezeu: chemare la biserică, la rugăciune, la rugăciune pentru unul care nu mai este. Te poate chema Dumnezeu şi prin glasul conştiinţei. Şi mai există o chemare pe care părintele Arsenie Boca o scrie şi o analizează şi asupra căreia ne avertizează. Anume chemarea care ustură.

În general când vorbim despre ispite, vorbim mai mult teoretic pentru că nu vorbim în chiar clipa în care trăim ispita. Şi atunci e mai uşor să teoretizăm cum ar trebui să ne comportăm când vine ispita. Pe sfinţia voastră vă văd liniştit şi relaxat, cu toate că, în momentul de faţă aveţi o situaţie destul de gravă. Alţii ar fi disperaţi…

Trebuie să ne gândim puţin la eveniment şi la intervenţia lui Dumnezeu în eveniment. De ars a ars. Dar vântul bătea de la dreapta la stânga, la stânga fiind casa de copii şi apoi a bătut de la stânga la dreapta, ne mai fiind pericol. Deci Dumnezeu a fost acolo. La acea dată nu dădusem încă în folosinţă partea de sus a casei. Se ştie de ce. Dumnezeu a păzit lucrul acesta. Dacă nu moare nimeni, celelalte se refac. Pe de altă parte acum am văzut o dată în plus cum sunt reacţiile oamenilor. Şi reacţiile oamenilor sunt convingătoare pentru noi.

Primiţi ajutoare de la mulţi oameni?

Primim foarte mult. Însă sperăm că ce primim administrăm cum trebuie. Uneori primim alimente de un singur fel care, fiind perisabile, nu ar putea fi consumate în timp util. Sau haine care nu se sunt de folos în aşa cantitate. Şi atunci îi mai ajutăm şi pe cei din sat şi din satele din jur, pentru că aşa cum se vede, România are probleme materiale, financiare.

Suntem în criză…

Nu vorbesc de criza în sine pentru că nu mă pricep, dar România are probleme. De altfel şi Asociaţia Provita şi Centrul Social pentru Născuţi şi Nenăscuţi din cadrul parohiei există pentru că este nevoie. Când nu o să mai fie nevoie, e posibil să nu mai existe.

 

Pentru că foarte multe ispite privesc direct averea, v-aş întreba: Este bogăţia o piedică pentru mântuire sau nu?

Poate fi. Dacă te lipeşti de bogăţie, ea poate fi o piedică. Dacă putem respecta poezia „Dacă” a lui Kipling, dacă putem să pierdem totul şi apoi să o luăm de la început, este bine. Dacă nu, însemnă că suntm lipiţi…

Şi Scriptura numără bogaţi şi săraci.

Iov a fost foarte bogat. Şi Solomon a fost foarte bogat. Şi amândoi sunt în rândul sfinţilor.

Da, însă unul pentru un motiv, celălalt pentru alt motiv. Solomon a ajuns în rai izgonit din iad, cum spune tradiţia. Pentru că s-a apucat să ridice templu în iad.

Cum spuneam, şi Scriptura numără bogaţi şi săraci. Niciodată nu e acuzată însă bogăţia. Pentru că, de fapt, bogăţia este a lui Dumnezeu. Bogatul este acuzat când nu se consideră pe sine un simplu administrator. Cu această atitudine apare şi vina.

Aţi pomenit mai devreme de criză. Este legată criza de această atitudine a bogaţilor ?

Eu aş aminti de minunea făcută de Sfântul Spiridon în Cipru într-o vreme de secetă. Săracii, cu mulţi copii, mureau de foame, pentru că, deşi puteau să cumpere grâu, bogaţii nu-l scoteau la vânzare pentru a-i creşte preţul. Atunci Sfântul Spiridon s-a rugat şi toate hambarele bogaţilor au fost golite de şuvoaiele de apă care au dus grâul în curţile săracilor.

Deci criza este întotdeauna provocată de bogaţi nu de săraci. De aceea pe cei săraci criza uneori nici nu-i afectează. Şi aşa şi aşa, ei au tot atât. În acelaşi timp nu avem ceva împortiva bogaţilor. Bogaţii de toate felurile pot să angajeze pe cei săraci şi prin asta să le ofere un salariu, un venit. Au rostul lor precis. Adică: „Eu sunt bogat pentru ca să te ajut şi pe tine” sau „Tu o să devi bogat, eu o să devin sărac şi tu o să fii cel care o să mă ajute pe mine”. Cum? Nu neapărat prin milostenie, ci prin orice formă prin care mă fac cumva părtaş la veniturile tale.

Mai precis, cum să îi ajute aşadar bogaţii pe cei săraci?

Sunt două lucruri aparent contradictorii: Hristos zice: „celui ce cere, dă-i”, nu-l întreba, iar Sfântul Ioan Gură de Aur zice: „să asude banul milosteniei în mâna ta”. De fapt nu sunt contradictorii. Celui care nu merită, în sensul că utilizează banul aiurea, aceluia trebuie totuşi să îi dai. Mai puţin, dar trebuie să-i dai. Pentru că Hristos a zis : „celui ce cere, dă-i”. Pe de altă parte, dacă vrei ca ceea ce dai să fie bine folosit, adică chiar să ajuţi, atunci „să asude banul milosteniei în mâna ta”. Sfântul Ioan Gură de Aur dădea. Însă banul asuda în mâna lui. Adică îl ţinea până analiza bine. Trebuie aici? Cât trebuie aici? Ce o să facă omul acesta cu banii? Când dai avantajul e al tău.

Mântuitorul spune „că mai lesne este a trece cămila prin urechile acului decât să intre bogatul în împărăţia lui Dumnezeu”…

Anumiţi bogaţi nu vor intra în Împărăţia Cerurilor pentru că nu vor să intre. Pentru că pur şi simplu îşi pun singuri piedici. Este ca în pilda aceea în care un om a mers la biserică legându-şi pe umeri o bârnă lungă de vreo 4-5 metri. Şi-a legat-o bine şi s-a dus la biserică. Când să intre în biserică, nu a putut. Abia a putut să intre pe lateral. Când să se închine la icoane, nu a putut. Între timp a mai lovit pe câţiva din biserică cu bârna lui, a mai zgâriat şi pereţii… Aşadar când te-ai hotărât să faci ceva, trebuie să te lepezi de multe sau de toate.

Pe de altă parte, sunt unii săraci sau să le spunem mai bine oameni cu bani puţini sau angajaţi cu un salariu mic care, neînţelegând, îl judecă pe patron care în general este un om bogat: că are maşină de un anumit fel, că mănâncă aşa, că se duce în concediu acolo, că petrece Revelionul acolo… şi îl clevetesc, cel puţin în gând. Dar nu e aşa. Patronul până să ajungă acolo, la acel nivel, a riscat mult, s-a împrumutat, pe urmă nu a avut timp liber ani de zile, poate. Acum a ajuns la un nivel. În acest moment, dacă nu uită nici de unde a plecat, nici de Dumnezeu, nici de felul în care Îl poate ajuta pe Dumnezeu, e de ajuns.

Îl putem ajuta pe Dumnezeu !?

Da. Lumea nu ştie multe lucruri. Spre exemplu, lumea nu ştie că Dumnezeu are fraţi. Trebuie ştiut că Dumnezeu are fraţi şi pe Dumnezeu Îl ajuţi prin fraţii Lui. Cine sunt ei? Săracii. Cei în nevoie.

Dar dacă Dumnezeu ne iubeşte pe toţi, nu ar fi mai simplu să ne facă pe toţi bogaţi ?

Nu. E ca şi cum ne-ar face pe toţi cunoscători de detoate. Sau toţi cunoscători a unui singur lucru. De exemplu să fim toţi profesori universitari la aceeaşi materie. Să nu existe cismar, să nu existe nimic altceva. Toţi să aibe numai această înclinaţie şi numai această posibilitate. Aici vorbim de talant şi de talent. Ori dacă fiecare avem altceva ca şi chemare şi ca şi pregătire, în felul acesta avem nevoie unul de altul. Dacă avem nevoie unul de altul, ne respectăm. Dacă ne respectăm, începem să ne iubim pentru că începutul iubirii este respectul.

Deci şi săracii au nevoie de bogaţi, şi bogaţii au nevoie de săraci…

Da.

Cum sunt bogaţii României ?

Dacă luăm bogaţii României, vorbesc între cei 300, o să vedeţi că ei se împart în două sau trei categorii: Prima categorie este a acelora care nici nu vor să audă de milostenie. A doua categorie este a celor care ajută o dată şi gata. În general însă, cine dă, a mai dat şi va mai da. A treia categorie, cuprinde aşadar pe aceia care ajută constant, care studiază unde ajută şi care fac binele fără televiziune şi fără mass-media în general. Aceştia, destul de puţini, frecventează Biserica, ies în faţă rar şi numai de nevoie. Au o familie echilibrată care trăieşte obişnuit. Din păcate sunt puţini. Eu i-am cunoscut. Rămâi uimit de felul în care un om care manevrează sute de mii de euro are această simplitate şi această grijă.

În multe cazuri, în România bogăţia este asociată cu hoţia…

Bogăţia poate veni pe căi cinstite şi pe căi necinstite. Am cunoscut şi bogaţi din aceştia care sunt la zi cu impozitele.

Şi care sunt şi morali?

Am cunoscut şi bogaţi care nu acceptă venituri din ţigări, alcool şi altele. Care nu se pretează la aspecte imorale din care să obţină venituri. Asta e foarte important. Contează de unde vin banii.

Observaţi că unii bogaţi se spânzură. Apare sinuciderea. De ce? Pentru că nu reuşesc să mai controleze. Sunt unii care ne-au ajutat de-a lungul vremii şi care au dat bani fără să vină să vadă. Sau au venit foarte rar şi au stat numai câteva minute. Nici cafea nu au putut bea.

De ce ?

Pentru că nu au timp. Nu mai au timp. Iar lipsa de timp este un semn foarte dur. Sunt Sfinţi Părinţi şi scriitori bisericeşti care spun că lipsa de timp este semn al sfârşitului lumii. Observaţi că bogaţii nu au timp. Bogaţii cu cap îşi fac însă timp. Cei fără cap, deşi nu sunt răi, nu reuşesc să facă împărţeala. Aşa cum unii creştini nu reuşesc să facă împărţeala între rugăciune, informare, distracţie, televizor etc, aşa bogaţii fără cap nu reuşesc să facă o separare precisă, să găsească un echilibru între timpul dedicat acolo şi timpul dedicat dincolo.

Acolo, adică afacerilor şi dincolo, adică lui Dumnezeu ?

Lui Dumnezeu… şi Dumnezeu cuprinde multe. De exemplu viaţa de familie. Divorţul în rândul bogaţilor este des. Schimbarea nevestelor este o problemă. Bineînţeles, nu la toţi. Am cunoscut oameni bogaţi, şi nu mă refer numai la bogăţie în bani lichizi, ci şi la cineva care a investit, care a pus la punct o întreprindere care merge, care este stabilă, oameni bogaţi care la ora 5 îşi închid telefoanele şi până dimineaţa următoare nu au probleme de afaceri. Asta e bine pentru că aşa vor rezista timp îndelungat.

Sunteţi bogaţi la Provita?

Sigur că da. Dacă avem 403 suflete în îngrijire dintre care 287 copii…

Mă refeream strict la bogăţia materială…

26 de case înseamnă bogăţie.

Şi cereţi mai mult de la Dumnezeu?

Mi-am dorit ca cineva să fie mişcat teribil, să vină şi să lase o moştenire imensă, să îmi dea bani să cumpăr terenuri să nu ne mai înghesuim pe gârla asta din Valea Screzii unde suntem acum. Să cumpăr teren şi să le fac case la toţi copiii, cum am şi început. Dar aste e doar o dorinţă, nu poate să fie şi o cerere pentru că nu ştim dacă e bine.

Notă: Acest articol a fost preluat cu acordul autorului din revista “Lumea Credinţei”, nr. 1 (102), februarie, 2012, pp. 31-35.