Despre sfintele moaşte

28 November 2011

Conform tradiţiei noastre ortodoxe, sfinţii sunt cei ce au ajuns în cel de al treilea stadiu al sfinţeniei, numită desăvârşire. După cum se ştie, viaţa duhovnicească se împarte în trei stadii: curăţirea, luminarea şi desăvârşirea. În ultimul, numit și nepătimire sau îndumnezeire, harul Sfântului Duh se uneşte şi cu trupul omului, nu doar cu sufletul, ceea ce face ca şi trupul să se îndumnezeiască şi să ajungă vas al harului.

Racla cu capul Sfântului Ioan Hrisostom.

Astfel, în Sfintele Moaşte se sălăşluieşte harul Sfântului Duh, întrucât harul deţinut de sfinţii noştri când erau în viaţă, continuă să rămână «neatins de stricăciune» în sfintele lor moaşte şi după adormirea lor, după cum zice Sfântul Grigorie Palama. Putem spune în aceste condiţii că, noi, cei care trăim într-o epocă diferită, închinându-ne la sfintele lor moaşte avem parte de aceeaşi binecuvântare ca şi creştinii din epoca în care au trăit sfinţii.

Cinstirea Sfintelor Moaşte prin închinare împreună cu rugăciunea pe care o săvârşim, chemând harul sfinţilor noştri, ne fac părtaşi acestui har şi ne sfinţesc.

Cuprins
Adrese ale altor pagini WEB