Crama (vinăria)

30 November 2011

Crama (vinăria) se află în colţul de nord-vest al curţii mănăstirii. Este vorba probabil de acel «οινοχείον» (de acea ”vinărie”), pe care manuscrisele “Patria” le atribuie (n.tr. – despre care Patria spun că au fost construite), împreună cu ”hambarele de grâu” şi cu ”depozitul de grâu”, voievodului Neagoe Basarab al Țării Românești (1512-1521). Potrivit inscripțiilor, aceste două spații erau găzduite probabil într-o clădire cu două etaje, aflată în faţa grajdurilor, în timp ce, conform unei alte surse istorice, ea se afla de o parte și de alta a grajdurilor. În partea de sud a vinăriei actuale se afla mai demult un grajd pentru catâri, care însă a fost desfiinţat la sfârşitul secolului al XIX-lea, în timpul măririi actualei porţi a mănăstirii. Până la sfârşitul aceluiași secol, împreună cu vinăria funcţionau, în interiorul mănăstirii şi prese (teascuri), care au fost înlocuite în anul 1901 cu o nouă clădire, aflată pe un loc mai înalt, în afara curții mănăstirii.

Partea de sud a vinăriei – înainte de restaurare

Vinăria după restaurare

Vinăria după restaurare

Cuprins
Adrese ale altor pagini WEB