Sfântul Sofronie, Episcopul Ahtalíei din Iviría (Georgia)

Părintele nostru Sofronie, Cel purtător de Dumnezeu, se trăgea după neam din satul ce se numea Lotsíon, din Pont, în provincia Chaldeea. S-a născut în anul 1738 în familia unui preot evlavios pe nume Gheorghe Sertarídou și a virtuoasei preotese Varvara. Simeon, după numele său din lume, a avut cinci frați și patru surori.

Încă de la o vârstă fragedă a nutrit o dragoste puternică pentru rânduiala monahală, pe care a și îmbrățișat-o, închinoviindu-se, după mai multe peregrinări, la Sfânta Mănăstire Vazelónos, cu hramul Sfântului Ioan Înaintemergătorul, unde a intrat sub ascultarea dumnezeiescului ascet Meletie. În această mănăstire a învățat Sfintele Scripturi, împodobindu-se cu toate virtuțile și, după o perioadă de cercare, s-a învrednicit a primi schima monahală sub numele de Sofronie, iar la scurt timp a fost hirotonit preot. Din acel moment, s-a dedicat cu și mai multă râvnă luptei ascetice și, arătându-se în mijlocul fraților ca un înger în trup, i-a luminat pe aceștia prin viața sa plină de virtute și iubitoare de Dumnezeu.

În anul 1776, Părintele Sofronie a fost trimis de egumenul mănăstirii, Ignatie, să slujească departe de mănăstire, și anume în Ahtalía Iviríei, localitate aflată în preajma unei mine metalifere, unde se stabiliseră mai mult de cinci sute de familii de lucrători eleni. Aceștia fuseseră chemați din Haldía de regele Iviriei și formaseră aici un sat cu numele Dal-Ver. În Iviría, Părintele Sofroniei-a impresionat prin viața sa virtuoasă atât pe compatrioții săi eleni, cât și pe georgieni și, de asemenea, pe guvernatorul lor local, Ramblí Hán, care a cerut insistent ca Sfântul să fie hirotonit episcop. Acesta a refuzat, invocând înălțimea și responsabilitățile prea mari ale funcției, ba chiar și lipsa binecuvântării din partea mănăstirii. Pentru a ieși din acest impas, guvernatorul local împreună cu lucrătorii eleni au trimis o delegație la mănăstire, cerând binecuvântare pentru oficierea hirotoniei. Părinții, luând cunoștință de aceste evenimente, au încuviințat cu multă bucurie; prin urmare, în anul 1777, dumnezeiescul Sofronie a fost hirotonit episcop de Ahtalía, avându-și reședința episcopală la Mănăstirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.

În slujirea arhierească, Cuviosul a înțeles că, pentru a bine-cârmui sufletele credincioșilor, trebuie să le fie ca un adevărat păstor și nu ca un argat plătit. A păstorit această provincie până în anul 1794, când neamurile barbare din Daghestan au invadat Ahtalía și, după ce au cucerit-o și au jefuit-o, i-au masacrat pe cei mai mulți dintre locuitori, iar pe ceilalți i-au luat prizonieri, printre care și pe Părintele Sofronie. Prizonierii, potrivit sistemului care funcționa atunci, urmau să fie vânduți ca sclavi în diferite orașe din Caucaz. Pe tot parcursul drumului, barbarii l-au chinuit în multe chipuri pe Cuvios. Adesea, îl sileau să-i poarte pe umeri pe cei care erau istoviți de mersul pe jos; dar, neputând să ducă această povară din cauza vârstei sale înaintate, s-a rugat cu lacrimi lui Dumnezeu să-l izbăvească de acestă suferință și, de atunci, nimeni nu a mai îndrăznit să-l asuprească. În cele din urmă, dumnezeiescul Sofronie a fost vândut unei femei de religie romano-catolică, care l-a eliberat și l-a trimis cu o corabie în Trapezunt.

În anul 1796, pe când Sfântul Sofronie se afla în Trapezunt, Mitropolitul locului, Dorotei s-a mutat la Domnul. De regulă, în scaunul mitropolitan era ales fostul episcop al Ahtalíei, Sofronie, aceasta fiind ordinea promovărilor. Dintr-un motiv necunoscut, dumnezeiescul Sofronie, deși a acceptat alegerea, nu a ocupat funcția de mitropolit al orașului, locul fostului Mitropolit Dorotei fiind ocupat de Partenie Tripolítis. Cuviosul, supunându-se voii lui Dumnezeu, s-a întors în Mănăstirea Vazelónos, dorind să-și petreacă restul vieții în liniște, în desăvârșită curăție a minții și înălțarea acesteia spre Dumnezeu. Renunțând cu totul la cele materiale, s-a făcut vas încăpător al lucrării Duhului Sfânt, prin Care fiind luminat a prezis multe lucruri viitoare, care s-au împlinit după sfânta sa adormire.

În această sfântă obște, Cuviosul Sofronie s-a arătat grabnic tămăduitor, fiind iubit, îndrăznesc să spun, chiar adorat de frații din mănăstire și de creștinii care locuiau în apropierea acesteia. Unul dintre acești creștini l-a supărat pe Ieremia, egumenul mănăstirii în acea vreme, care, pizmuindu-l pe Sfântul pentru cinstea ce i se acorda, a provocat multă tulburare și scandal printre frați. Părintele Sofronie, dorind să-și păzească liniștea lăuntrică, a plecat din mănăstire, întorcându-se în satul său natal, mâhnit și profund îndurerat. Se spune că, după ce a plecat, L-a rugat pe Dumnezeu să-Și arăte bogata Sa milă față de ceilalți [frați], și să ceară cuvânt [de iertare] de la egumenul Ieremia pentru obștea sa. Îndată Ieremia fu cuprins de întristare, provocată de părinți [care i-au cerut socoteală] pentru îndepărtarea silită a Cuviosului. În cele din urmă, sfințiții părinți au trimis după el, rugându-l să se întoarcă în mănăstire, însă acesta, temându-se de o eventuală repetare a scandalurilor lui Ieremia, a refuzat, iar monahii trimiși s-au întors fără rezultatul dorit. Vreme de trei ani, Ieremia fiind chinuit de boală, iar apoi fiind țintuit la pat întru nemișcare, a adormit în anul 1805. După zece ani, părinții au deschis mormântul pentru mutarea osemintelor lui în osuarul mănăstirii și, spre marea lor surprindere, au găsit trupul lui Ieremia neputrezit și umflat. Atunci părinții s-au adresat Bisericii mari a lui Hristos, care a emis o scrisoare de binecuvântare și de iertare, care a fost citită de Partenie, Mitropolitul Trapezuntului, la mormântul Sfântului Sofronie, care plecase deja la ceruri. După citirea scrisorii de iertare, trupul lui Ieremia s-a descompus pe loc și, în aceeași zi, osemintele sale au fost mutate în osuarul mănăstirii.

După izgonirea din mănăstire, Părintele Sofronie și-a petrecut restul vieții în satul său natal și, la plinirea vremii, a adormit în Domnul, fiind adăugat în sinaxarul sfinților din veac. Dezgroparea sfintelor sale moaște s-a făcut în anul 1824, atunci când prezbitera părintelui Haralambos, nepot al Sfântului, care suferea de mulți ani de o boală incurabilă, a văzut într-un vis un bărbat, purtând haine albe și strălucitoare, și care o încuraja să ia moaștele din mormântul dumnezeiescului Sofronie și să cheme trei preoți ca să săvârșească Sfântul Maslu pentru tămăduirea sa. Aceasta a povestit vedenia soțului ei, care a plecat să dezgoape cinstitele moaște, iar în ziua de 20 decembrie a aceluiași an, soția sa, ungându-se cu mir, s-a însănătoșit, ca și cum niciodată n-ar fi fost bolnavă. După aceea, Părintele Haralambos a arătat sfintele moaște pline de mireasmă Mitropolitului Silvestru al Chaldeei, care, după ce l-a mustrat pentru faptul că a mers fără binecuvântarea sa să dezgroape osemintele, a poruncit să se facă din nou slujba de înmormântare, lucru care s-a și întâmplat.

În noaptea zilei de 8 septembrie, zi în care a adormit Cuviosul Sofronie, a apărut la mormântul lui o lumină puternică și preaminunată, și mulți dintre creștini au alergat la mormântul lui, iar cei bolnavi dintre aceștia au fost tămăduiți. La fel și Mitropolitul Sivestru, bolnav de mai multe luni, și-a recăpătat sănătatea prin mijlocirea Sfântului, după care a făcut cunoscută tuturor sfințenia Cuviosului Sofronie, sărbătorindu-l pe 8 septembrie. Dar pentru că în această zi se sărbătorește Nașterea Născătoarei de Dumnezeu, pomenirea lui a fost mutată pe 7 septembrie.

Sfințiții părinții din Vazelónos, auzind toate acestea, au cerut Mitropolitului și rudelor după trup ale Cuviosului să le înapoieze sfintele moaște, de vreme ce Cuviosul aparținuse acestei mănăstiri. După multe tratative, Mitropolitul Silvestru al Chaldeei a primit poruncă de la Patriarhia Ecumenică să trimită sfintele moaște la Biserica cea mare a lui Hristos. Două rudenii după trup ale Cuviosului, temându-se, au înapoiat mănăstirii cinstitul cap și mâna dreaptă a Sfântului, păstrând însă restul moaștelor. Sfântul nostru Părinte Sofronie, care în lumina slavei lui Dumnezeu se bucură, mijlocește pentru toți creștinii ortodocși.

Pentru ale lui sfinte rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-ne!