Sfântul Mucenic Iuvenalie al Alaskăi – 2 iulie

2 July 2013

Sfântul, slăvitul, biruitorul sfințit mucenic Iuvenalie al Alaskăi, cel dintâi mucenic din America, făcea parte din primul grup de misionari ortodocși care au venit de la Mănăstirea Valaam pentru a propovădui cuvântul lui Dumnezeu locuitorilor băștinași din Alaska. El a suferit martiriul pe când propovăduia eschimoșilor ce locuiau în interiorul ținuturilor Alaskăi, în anul 1796. Ziua sa de prăznuire este 2 iulie, dar mai este sărbătorit și împreună cu toți sfinții Alaskăi în ziua de 24 septembrie, precum și în ziua de 12 decembrie, împreună cu cei dintâi mucenici ai pământului american.

Iuvenalie in 1

Sfântul Iuvenalie s-a născut în 1761 la Ekaterinburg, în Rusia, având numele de Iacov Govoruchkin. Luând schima monahală, a primit numele de Iuvenalie, după Sfântul Patriarh al Ierusalimului din veacul al V-lea. Cei dintâi ani ai vieții sale de monah i-a trăit în regiunea Lacului Ladoga, în nordul Rusiei și în apropierea Finlandei, la mănăstirile Konyavesky și Valaam. A fost hirotonit diacon, iar mai apoi preot, devenind ieromonah.

Iuvenalie in 2 missionÎn anul 1793, un grup misionar format din 8 monahi a fost organizat la Mănăstirea Valaam, lângă Lacul Ladoga, urmând să propovăduiască cuvântul lui Dumnezeu băștinașilor din Alaska. Acest grup de misionari era condus de Arhimandritul Iosif (Bolotov) și cuprindea încă patru monahi, printre care Iuvenalie, Macarie și Ștefan, precum și doi mireni, printre care și Gherman. Destinația lor era așezarea rusească de pe Insula Kodiak, din Golful Alaskăi, la peste 8 000 de mile depărtare, trecând prin Siberia și Marea Bering, în nordul Oceanului Pacific. Grupul a ajuns pe Insula Kodiak în ziua de 24 septembrie 1794, găsind lucruri la care nu se așteptau. Așezarea era mai rudimentară decât li se spusese, iar violența era la ordinea zilei. Biserica promisă nu exista, nici proviziile pentru 3 ani.

Arhimandritul Iosif a intrat în conflict cu cel care conducea așezarea, Baranov. Iuvenalie și ceilalți și-au început lucrarea de propovăduire. Vreme de doi ani, râvna lor a adus mai mult de 12 000 de băștinași ai Alaskăi la credința ortodoxă. Acest lucru l-au înfăptuit fără să le batjocorească fosta lor credință șamanică, ci arătându-le că ortodoxia este desăvârșirea credinței lor.

Pe măsură ce propovăduirea se extindea tot mai departe de așezarea de la Kodiak, Ieromonahul Iuvenalie a ajuns în 1796 să lucreze pe continent. Aici, munca sa aducea, în continuare, bogate roade, sute de indieni Athabaska și Chugach Sugpiag botezându-se. Dar, înaintând misiunea spre nord-vest, înspre Marea Bering, la un moment dat, a dispărut. Nici o urmă materială a acestei disparații nu a fost găsită, dar tradiția orală a băștinașilor Alaskăi pomenește un martiriu. Astfel, această tradiție relatează că, înaintând înăuntrul teritoriului locuit de eschimoși, unii dintre aceștia nu au înțeles gesturile Sfântului Iuvenalie, care făcea semnul crucii. Deranjat, un șaman a dat ordin de atac, iar ieromonahul a fost străpuns cu sulițele și cu săgețile. Astfel, Sfântul Iuvenalie a devenit cel dintâi mucenic ortodox din America.

Iuvenalie in 3

Băștinașii spuneau că Sfântul nu s-a apărat în vreun fel, nici nu a încercat să scape. Lovit fiind pe la spate, s-a întors cu față spre atacatori, rugându-i să-i cruțe pe cei pe care îi botezase. Tot ei i-au povestit altui misionar, Sfântul Inochentie, că, după ce l-au omorât, Iuvenalie s-a ridicat și i-a urmărit, chemându-i la pocăință, astfel că au tăbărât încă o dată asupra lui și l-au bătut, dar acesta s-a ridicat iarăși în picioare, vorbindu-le. Petrecându-se aceasta de mai multe ori, în cele din urmă, băștinașii l-au tăiat în bucăți. Cel care îi era ghid, un indian convertit, probabil din tribul Tanaina, a suferit, de asemenea, moarte de martir, alături de el.

Se spune că șamanul i-a luat apoi crucea pectorală a Sfântului Iuvenalie, încercând să facă un descântec, dar a fost ridicat în aer. Încercând încă de trei acest lucru, cu același rezultat, a înțeles că avea de a face cu o putere mai mare decât a sa. După mai mulți ani, un băștinaș a apărut în avanpostul comercial Nushagak purtând o cruce pectorală.

În locul muceniciei Sfântului Iuvenalie, mai multă vreme s-a văzut un stâlp de lumină înălțându-se spre cer.

Sfântul Iuvenalie, în lucrarea sa de propovăduire, a slujit Biserica mai mult decât toți ceilalți misionari din Alaska la un loc. Să avem parte de mijlocirea lui!

Cuprins
Adrese ale altor pagini WEB