Patriarhul Kirill s-a închinat la Brâul Maicii Domnului la mănăstirea Vatopedi

7 June 2013

Joi, 6 iunie, după o vizită la Mănăstirea Hilandar, Sanctitatea Sa Patriarhul Kirill al Moscovei și al Întregii Rusii a mers la Mănăstirea Vatopedi. La porțile mănăstirii a fost întâmpinat de către egumen, Arhimandritul Efrem, și obşte.

2VSN_0951

După slujba de Te Deum săvârşită de către Sanctitatea Sa, Părintele Efrem a adresat Sanctității Sale un cuvânt de bun-venit.

2VSN_1027

În cuvântul său de mulţumire, Patriarhul Kirill a subliniat istoria milenară a relațiilor dintre Sfântul Munte și Biserica Ortodoxă Rusă. Printre multe nume asociate cu aceste relații este şi cel al Sfântului „Maxim Grecul, un călugăr vatopedin, care a lucrat timp de mulți ani pentru luminarea poporului rus, prin traducerea cărților bisericeşti din greacă în slavonă”.

2VSN_0988

El a reiterat importanța aducerii Brâului Maicii Domnului în Biserica Ortodoxă Rusă în anul 2011. „Aveți dreptate în faptul că istoria nu menţionează nicăieri o asemenea adunare pașnică de oameni. Și s-a întâmplat în secolul 21, asociat cu o criză de credință, când bisericile devin pustii în multe țări și oameni resping cunoașterea religioasă, bazându-se pe un mod greşit de înţelegere a lucrurilor. În acest moment de criză în viața spirituală, prin aducerea Sfântului Brâu în Rusia, o mare minune s-a descoperit pentru noi și pentru întreaga lume – minunea renașterii credinței în rândul unui popor care au fost supus unui proces de descreştinare vreme de 70 de ani”.

„În ciuda mulțimii abaterilor de la credință din întreaga lume și a unui mare număr de crize răspândite pe întreg globul, în ciuda faptului că mulți și-au pierdut speranța în viitor și mulți au adevăr și minciună amestecate în mintea lor și că însăși noțiunea de adevăr este distrus ameninţând însăși supraviețuirea rasei umane, trăim cu nădejdea că prin harul lui Dumnezeu, orice rău și neadevăr este depășit și că Dumnezeu este mai puternic decât diavolul și că El a învins răul prin învierea Sa”.

Patriarhul Kirill a dăruit mănăstirii o icoană cu Mântuitorul nostru Iisus Hristos, iar egumenului, o cruce pectorală.

După mulțumire Sanctitatea Sa s-a închinat icoanei Maicii Domnului Vimatarissa sau Ctitoriţa ce se păstrează în altarul katholikonului.

2VSN_1217

În timpul mesei de obşte care a urmat, Patriarhul Kirill a vorbit despre importanța mănăstirii Vatopedi ca mare centru de spiritualitate ortodoxă, dar și despre schimbările uriașe care au avut loc în Muntele Sfânt, arătând că „oamenii au nevoie de viață monahală”.

Printre vorbitori a fost şi Mitropolitul Apostolos de Milet, reprezentantul Patriarhiei de Constantinopol la Sfântul Munte Athos, care a fost reprezentant al Sanctităţii Sale Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic, şi care l-a însoțit pe Patriarhul Kirill în pelerinajul la mănăstirile athonite.

Guvernatorul Muntelui Athos, Aristos Kosmiroglou, în discursul său, a menţionat că dacă există ceva mai presus de lume, aceasta este dragostea. „Este dragoste, ceea ce Sanctitatea Voastră aţi adus prin venirea Voastră aici, care este un eveniment important pentru noi. Sunteți foarte binevenit”.

Sursa: Serviciul de Comunicare al Departamentului de relaţii externe bisericeşti al Patriarhiei Moscovei

Cuprins
Adrese ale altor pagini WEB