Învinsul învingător: Efrem, Egumenul Mănăstirii Vatoped

Egumenul Mănăstirii Vatoped, Arhimandritul Efrem, a fost judecat şi socotit suspect de a fugi în străinătate sau făptuitor al altor „crime”, de aceea a fost decisă arestarea sa preventivă.

Majoritatea oamenilor consideră nedreaptă această hotărâre, joc politic, praf în ochi, încercare de a distrage atenţia opiniei publice, şi nu asanare, purificare sau pedeapsă justificată aşa cum o prezintă anumite persoane implicate în scandal.

Anumite cercuri juridice cu experienţă consideră hotărârea ca fiind invalidă, nedocumentată, arbitrară, impusă de sus.

Nedreptatea nu este îndreptată doar împotriva egumenului, ci împotriva Bisericii şi a sfintei rase. O considerăm începutul persecuţiilor şi al muncilor.

Întotdeauna sunt judecaţi şi cei ce judecă. Aici nu este vorba de o gravă abatere juridică.

Acelaşi corp judecătoresc onest ar trebui să fie păstrat neapărat, tocmai din pricina independenţei restrânse a justiţiei greceşti.

Specialiştii în domeniu, greci, dar şi străini, consideră această situaţie drept un caz clar de influenţare a justiţiei, prin exercitare de presiuni.

Vrednic de mirare cum hotărârea a fost emisă chiar în ajunul Crăciunului, acest fapt meritând mai multă atenţie şi cercetare.

Ca şi cum s-ar spune, prin aceasta:„Voi, creştinii, de ce vreţi să mergeţi mâine la biserică? Nu vedeţi mizeria reprezentanţilor ei, mai ales a acestui egumen aghiorit? Mai bine să n-aveţi de-a face cu unii ca ăştia. E vorba de un dezastru naţional”.

Ziariştii compromişi exultă, cu toate că au fost învinovăţiţi şi pedepsiţi pentru mărturie mincinoasă.

Din nefericire, însă, în acest ceas de cumpănă, s-au găsit şi purtători de rasă care s-au bucurat de această hotărâre dată împotriva egumenului. Unii chiar au conlucrat la aceasta.

Cum poate fi justificată bucuria acestora? Probabil că doar psihologic.

Nu vreau să-l proslăvesc, să-l linguşesc sau să-l consolez pe egumen.

Dar îmi este cu neputinţă să nu-i iau partea, chiar dacă presupunem că a greşit întrucâtva.

Obştea de Dumnezeu iubitoare de 120 de membri are nevoie, în orice caz, de sprijin.

În ciuda atâtor acuze lansate împotriva persoanei egumenului ei, ea rămâne tare, statornică şi strâns unită.

Pot rămâne oamenii duhovniceşti, în această tragică situaţie, nemişcaţi şi indiferenţi?

După cum am mai scris, sunt interesat în mod pozitiv de modul de abordare a acestei chestiuni de către egumen, cu credinţă şi nădejde în Dumnezeu şi în Născătoarea de Dumnezeu, cu neprefăcută blândeţe şi sinceră părere de rău.

Un egumen aghiorit urmează să fie pus în cătuşe, în faţa camerelor, să fie băgat în dubă şi făcut de râs, să fie umilit ca un hoţ, criminal şi şarlatan, în ajunul Crăciunului.

Buletinele de ştiri arată cum Sfântul Munte era păzit din aer, de pe mare şi de pe uscat, nu care cumva să dispară egumenul Efrem.

Toate acestea sunt lucruri serioase? Unde să protestăm? Cine ascultă? Principala acuzaţie este concentrată în faptul că egumenul s-a zbătut să protejeze posesiunile mănăstirii a cărei conducere o preluase!

Dacă nu ar fi făcut-o, ar fi fost răspunzător. Mă tem că prin aceasta acuzatorii Mănăstirii şi ai egumenului vor să lovească în Biserică, să nu se mai împiedice tot timpul de ea.

Să o slăbească şi să-i restrângă activitatea filantropică. Această activitate este pusă în practică de mulţi ani şi de egumenul Efrem cu mărinimie, dragoste şi fără publicitate.

Înclin să cred că cei ce au colaborat în vederea luării acestei decizii dorm cu conştiinţa împăcată. Sfântul Ioan Hrisostom spune că cel mai dulce somn e acela al conştiinţei împăcate. Le urez celor ce judecă să se liniştească şi celor împotrivitori să se simtă împăcaţi.

Liniştea şi împăcarea nu precumpănesc, însă, atunci când nu există autenticitate, sinceritate şi lipsă de ipocrizie.

Există Dumnezeu, şi continuă să ia aminte la adâncurile inimii şi va răsplăti în ziua potrivită cele drepte şi vrednice.

Sfântul Munte nu este club, tripou, lojă contemporană sau invenţie recentă. Are istorie, tradiţie, a produs sfinţi şi este un sălaş al virtuţilor.

Este vrednic de respect şi consideraţie. Un procuror, om al legii, nu poate să nu recunoască rânduielile acestui sfânt loc. Nu poate să nu se prezinte intâi la Sfânta Epistasie, să nu vină însoţit la Mănăstirea Vatoped de custode, să nu recunoască autoritatea Sfântului Munte. De ce să se ducă direct la Mănăstire ca un călău, însoţit de zeci de poliţişti înarmaţi ?

Sau, a mers cumva să ridice un mare tâlhar, mare mafiot, terorist, traficant de carne vie, de droguri sau criminal de război? Ne-am întors în Evul Mediu? Nu cumva toată această înscenare are scopul de a discredita sfintele rânduieli?

Pe bună dreptate se opun Sfânta Chinotită, o bună parte dintre ierarhi, jurişti de vază, o mulţime de personalităţi şi credincioşi din Grecia şi din străinătate.

Este îndeobşte cunoscut faptul că cei ce aşteptau să-şi mărească astfel procentul, probabil şi-l vor micşora.

Chiar şi oameni care au fost influenţaţi de mass-media şi-şi puneau semne de întrebare în privinţa scandalului, astăzi îşi dau seama despre ce fel de joc au jucat cei care au luat această hotărâre împotriva egumenului şi care nu au nimic sfânt. Egumenul Efrem îşi va primi plata pentru nevoinţele lui.

Împotrivitorii lui sunt judecaţi cu asprime, sunt cântăriţi, clasaţi şi abandonaţi. Irod şi-a făcut treaba în Betleem şi a umplut Iudeea de sânge. Irodiada a dansat extraordinar şi a câştigat capul lui Ioan.

S-ar părea că au câştigat, dar, în cele din urmă, au pierdut.

Adeseori, învinşii sunt, în realitate, cei învingători, precum Hristos pe Cruce, căci Răstignirii i-a urmat Învierea.

Purtătoare de biruinţă duhovnicească se va dovedi şi această istorie tristă.

Atât doar, că-mi pare rău pentru aroganţii făcători de nedreptate.