Noul Mucenic Hristódulos din Kassandra, Halkidiki

27 July 2014
hristodul salonic

Noul Mucenic Hristódoulos a mărturisit la Tesalonic în ziua de 27 iulie 1777

Sfântul Hristódulos era de loc din provincia Kassándra din Halkidiki, dintr-un sat care se numea Válta. Copil fiind, a mers la Tesalonic și a învățat meseria de croitor, confecționând haine din postav de lână groasă. Mergea cu ceilalți muncitori pentru diferite comenzi, în diferite locuri, apoi după ce terminau ce aveau de lucrat, iarăşi se întorcea la Tesalonic.

Odată, când a călătorit în insula Hios, a cumpărat de acolo o cruce frumoasă de lemn, nepictată. A dus crucea unui pictor, acela a pictat-o, iar mai apoi a luat-o și a dus-o la o biserică închinată Sfântului Atanasie, unde paracliser era un prieten de-al său.

S-a întâmplat ca în acele zile să treacă la islam un creştin bulgar. Sfântul a aflat și i-a părut foarte rău pentru acest suflet. A hotărât în sufletul său să mărturisească și să devină mucenic. Nu a spus nimănui nimic, doar s-a retras, a așternut pe o bucată de hârtie păcatele pe care le-a săvârșit din tinerețile lui, apoi a luat sfânta cruce și a mers la duhovnicul său. I-a dat duhovnicului să țină crucea, iar acela i-a citit mărturisirea.

În ziua următoare la vizitat pe prietenul său, paracliserul, căruia i-a spus că a uitat câteva păcate și trebuie să meargă din nou la duhovnic. După ce s-a mărturisit a doua oară, a rămas peste noapte în casa prietenului său. În ziua următoare s-a trezit devreme, înaintea slujitorului care se ocupa de curățenia bisericii, a deschis biserica, a aprins candelele, iar apoi a rămas la utrenie și la Dumnezeiasca Liturghie. După terminarea slujbei i-a spus prietenului lui, paracliserul:

– Adu-mi crucea, te rog.

– De ce o vrei? a răspuns acela.

– Are nevoie de ea pictorul care a pictat-o ca să zugrăvească ceva asemănător pentru altcineva.

Hristódoulos a luat crucea și s-a dus, ca de obicei, la atelierul său de lucru, unde a început să coasă. Când au început să bată tobele – semn că atunci se făcea tăierea împrejur a bulgarului – a lăsat lucrul său, s-a ridicat, şi-a luat crucea și s-a îndreptat spre locul unde urma să aibă loc tăierea împrejur, s-a apropiat de nefericitul care se pregătea să se lepede de dreapta credință și i-a spus: ,,Frate, ce-i cu tine, de ce vrei să faci asta? Noi avem credința cea adevărată, noi Îl avem pe Hristos care s-a jertfit pentru noi, iar tu vrei să-l părăsești pe El, care și-a dat viața pentru noi și să devii turc?”. Acela nici că vroia să-l asculte. Atunci, sfântul s-a apropiat de el și i-a dat crucea să o sărute, spunându-i: ,,Sărută, frate, crucea Domnului nostru Iisus Hristos”. Acela, la fel nici nu s-a întors să-l privească.

Ienicerii l-au alungat pe Hristodulos, dar sfântul nu s-a temut de ei, și le-a spus: “Eu nu am nimic de împărțit cu voi, doar cu acest frate al meu care vrea să se turcească”. Și iarăși se ruga de creștinul acela să nu facă ceea ce-și pusese în gând. Atunci ienicerii au început să îl lovească și să-l taie cu iataganele lor, dar fără să-l omoare, însă sângele curgea șiroaie. Apoi l-au legat, l-au luat pe sus și l-au dus la comandantul ienicerilor, iar apoi la judecător. Sfântul nu a lăsat nici o clipă crucea din mâna sa.

– Cine te-a trimis să faci lucrul acesta? l-a întrebat judecătorul.

– Nimeni nu m-a trimis. Doar Hristos m-a îndemnat să vorbesc.

– Lasă astea, i-a spus judecătorul, și fă-te turc.

– Mai bine fă-te tu creștin, i-a răspuns sfântul.

Judecătorul a poruncit să fie biciuit. Ienicerii se mâniaseră peste măsură, însă, și amenințau că dacă nu avea să fie condamnat la moarte, ei îl vor face bucățele chiar acolo, în sala de judecată. Fiindcă judecătorului i s-a făcut frică, l-a predat acelora, iar ei l-au dus la muselim (locțiitorul de guvernator). L-au legat cu o funie de gât și l-au târât așa, ca pe un miel al Lui Hristos, până au ajuns la muselim. Acela l-a întrebat iarăşi iar sfântul a răspuns la fel, aşa că muselimul a poruncit să fie biciuit cu nuiaua peste tălpile picioarelor cu 200 de lovituri.

În cele din urmă l-au spânzurat de stâlpul bisericii Sfântul Minás. După ce a murit, l-au dezbrăcat și i-au pus pe spate crucea pictată, așa cum au făcut cu Stăpânul nostru Iisus Hristos, atunci când a urcat dealul Golgotei.

Creștinii au plătit 600 de groși pentru a-i lua trupul, l-au coborât din spânzurătoare și l-au îngropat cu mare cinste.

hristodul t Biserica Sfântului Mina, Tesalonic

Biserica Sfântului Mina, locul unde a mărturisit şi a pătimit Noul Mucenic Hristodulos

Mulțime de minuni a urmat după îngroparea sfântului. Chiar și frânghia cu care a fost spânzurat și cămașa lui făceau minuni și creștinii le-au păstrat ca pe niște odoare de mare preț.

hristodul t Biserica Sfântului Hristodul, Kassandreia, Halkidiki

Bisrica Noului Mucenic Hristodulos, localitatea Kassandreia, Halkidiki

Pentru rugăciunile Sfântului Tău Nou Mucenic Hritodulos, Doamne, Iisuse Hristoase, miluieşte-ne!

Cuprins
Adrese ale altor pagini WEB