Aşezată pe valea Bistriţei, puţin mai la răsărit de Muntele Botoşanu, Mănăstirea Pângăraţi este una dintre cele mai vechi mănăstiri ortodoxe din zona Neamţului.

Numele mănăstirii provine de la un oarecare călugăr Pangratie, după mărturia istoricului Nicolae Iorga, care mărturiseşte "se pare a fost un pustnic de demult, dând numele pârâului din apropiere". Acelaşi istoric spune că termenul "pângăraţi" nu are "nici un amestec cu ideea de pângărire".

Locaşul monahal îşi are începuturile în secolul al XV-lea, când pe aceste locuri trăiau călugări sihaştri, dintre care cel mai renumit este Cuviosul Simeon, unul dintre sfetnicii Sfântului Voievod Ştefan cel Mare.

Aşezarea monahală de la Pângăraţi va apare pentru prima oară sub denumirea care a consacrat-o într-un document emis de cancelaria lui Petru Şchiopul, la 9 iulie 1577.

Din acea perioadă a rămas faima iconarilor de la Pângăraţi, câteva dintre icoanele de o mare frumuseţe putându-se vedea şi astăzi la uşile împărăteşti ale iconostasului. Ele aparţin marii şcoli iconografice autohtone din epoca de vârf a Moldovei medievale.

De-a lungul timpului sihăstria de la Pângăraţi a fost restaurată şi mărită.

Marele vistier Dumitru Şoldan va construi în anul 1642 o clisiarniţă şi turnul clopotniţă, iar în secolul al XIX lea, egumenul Macarie, a transformat tainiţa subsolului în biserică şi a construit impunătorul corp de chilii din sud-vest, unde se afla stăreţia, trapeza şi biblioteca.

Stareţul Varnava a restaurat mănăstirea Pângăraţi în anul 1850 şi construieşte noi clădiri.

După anul 1863, viaţa monahală slăbeşte tot mai mult în Mănăstirea Pângăraţi, dar sfintele slujbe şi firul vieţii duhovniceşti au continuat neîntrerupt până astăzi.

Mănăstirea, închisă în anul 1960, se reactivează că schit abia în anul 1990, iar după doi ani încep lucrările de restaurare la acoperiş, faţadele exterioare, ferestre şi turnul clopotniţei. Pentru început, fondurile au fost asigurate de Manăstirea Bistriţa, de care a ţinut Schitul Pângăraţi, până să primească statutul de mănăstire pe care îl are azi.

Din 1996 stareţ al mănăstirii a fost părintele Arhim. Teofil Lefter (†2 feb 2012), care s-a străduit să readucă în vechea vatră de la Pângăraţi frumuseţea de odinioară a acestui aşezământ monahal, construind o biserică impunătoare în care să fie slăvit Dumnezeu şi să fie pomeniţi ctitorii, slujitorii şi credincioşii care s-au ostenit în această mănăstire.

Din 10 martie 2012, egumen al mănăstirii este părintele Arhim. Petroniu Marin.

Binecuvântată este intrarea sfinţilor Tăi...

Înţelepciune, drepţi!

Pe cei ce au adus aceste daruri şi pe cei pentru care s-au adus, vii şi morţi să-i pomenească Domnul Dumnezeu întru împărăţia Sa.

... serafimii cei cu câte şase aripi, acoperindu-şi feţele, cu frică şi cu dragoste grăiesc unii către alţii: Sfânt, Sfânt, Sfânt Domnul Savaot.

Sus să avem inimile!

Cred, Doamne, şi mărturisesc că Tu eşti cu adevărat Hristos, Fiul lui Dumnezeu celui viu...

Trupul lui Hristos primiţi şi din izvorul cel fără de moarte gustaţi...

Stăpâne, Doamne, Dumnezeul nostru, făcătorule şi ziditorule a toate, caută spre aceste mâncări şi le sfinţeşte pe ele...