Autori
Părintele
Teoclit Dionisiatul
Articole mai vechi
24/12/2014:
Sfântul Munte și Nașterea Domnului
Părintele Teoclit Dionisiatul
07/1/2014:
Vechii calendariști zelotiști și minciuna Manuscrisului 772
Părintele Teoclit Dionisiatul
01/4/2013:
Destinația omului
Părintele Teoclit Dionisiatul
15/11/2012:
Sfântul Grigorie Palama și ortodoxia
Părintele Teoclit Dionisiatul
11/11/2012:
Sfântul Nectarie: Viața omului sfânt, cuprinsă de Cuvântul lui Dumnezeu
Părintele Teoclit Dionisiatul
Scurtă notă biografică
Părintele
Teoclit Dionisiatul

Născut la 6 august 1916 în oraşul Navpaktos din Peloponez, a primit la botez numele de Theodoros Boutsinas. Tatăl, căpitan, moare în 1916 iar mama în 1936. A urmat gimnaziul (liceul de cultură generală) la Patras, unde şi-a însuşit o solidă cultură generală. După absolvire a lucrat o vreme ca funcţionar într-un birou, făcând un stagiu şi în redacţia unui ziar eparhial. În vara anului 1937 face oprimă vizită la Athos. după care între 1937-1939 efectuează serviciul militar. între oct. 1940 - aprilie 1941 face războiul participând la lupta armatelor greceşti contra invaziei naziste. Demobilizat, in vara anului 1941 face cu un prieten vizita hotărâtoare la Athos în urma căreia la 17 iulie 1941 intră ca frate la mănăstirea Dionysiou (unde cu un secol jumătate înainte intrase în monahism şi Sfântul Nicodim Aghioritul), devenind sub numele de monahul Teoclit ucenicul faimosului „gheron” egumenul Gavriil Dionisiatul (1886-1983). începe o lungă perioadă de intensă asceză şi viaţă de rugăciune sub ascultarea părintelui său duhovnicesc asimilând în acelaşi timp prin lecturi intensive esenţialul operelor Sfinţilor Părinţi. Din anul 1951 începe să publice mici articole pe teme duhovniceşti în revistele „Aghioritiki Vivliothiki” şi „O Aghios Pavlos Xiropotamitis”. Activitatea publicistică va lua proporţii cu fiecare an. (O selecţie a articolelor le va publica în cele 4 volume de „Flori athonite”). între 1973-1980 va fi redactorul importantei reviste a Sfântului Munte „Athoniki Dialoghi” („Dialoguri athonite”).


Prima ieşire în public ca scriitor a avut loc în decembrie 1955 când, recent înfiinţata editură „Astir” din Atena îi editează faimoasa apologie informă de „dialoguri” a monahismului athonit: „între cer şi pământ”. îndată după apariţie, cartea a fost luată în considerare pentru premiere de Academia din Atena. În ciuda susţinerii prof. D. Bratsiotis, datorită împotrivirii profesorului de teologie (patrologie!) atenian D. Balanos care îl considera prea mistic, volumul n-a primit „premiul”, ci doar „elogiul” Academiei elene.


În aproape patru decenii de activitate neobosită, monahul Teoclit a devenit cel mai prolific scriitor teologic şi duhovnicesc al Sfântului Munte din secolul XX. Între cărţile sale se numără: monografii, temeinic lucrate în

pofida obiectivului lor neacademic ci mai degrabă edificator, despre Sfinţii Nicodim Aghioritul (1959), Grigorie Palama (1976), Nectarie al Eghinei (1979), Antim al Chiosului (1987); biografii spirituale ale părinţilor săi duhovniceşti din Athos: Athanasie Iviritul (1986) şi Gavriil Dionisiatul (1987); două volume de „dialoguri athonite” despre „Teologia rugăciunii minţii” (1975); cartea despre „Maica Domnului în teologia Părinţilor şi imnografia Bisericii” (1988). Pe lângă acestea, monahul Teoclit a fost un neobosit traducător în neogreacă şi comentator (scoliast) al textelor Părinţilor Filocaliei; în această serie menţionăm: introducere la „Pateric „ (1970), traduceri amplu adnotate ale „capetelor” Sfinţilor Marcu Ascetul (1974), Evagrie Ponticul (1974;, „despre rugăciune”), Maxim Mărturisitorul (1976; cele „400 capete despre iubire”), Diadoh al Foticeii (cele „100 de capete”), Grigorie Palama („către monahia Xeni”), la care se adaugă introducerea şi notele la cele cinci volume ale traducerii neogreceşti a „Filocaliei” (A. Gallitis, 1984-1988).


Ca şi „kolivazii „secolului al XVIII-lea, monahul Teoclit a fost şi el un polemist redutabil şi un critic implacabil a tot ceea ce ar tenta la falsificarea sau ocultarea tradiţiei dogmatice şi spirituale ortodoxe în integritatea ei, ca „ortodoxie” şi „orto-praxie”. Prin publicistica sa, el s-a manifestat ca un adversar intratabil al tuturor problemelor ne-, neo-, anti-, sau para-ortodoxe, denunţând fără menajamente: excrescenţele anticreştine ale modernităţii intelectualismul teologiei academice, pietismul moralist şi pseudomonahal al organizaţiilor religioase laice, utopia „civilizaţiei elenocreştine” , teologia „neo-ortodocşilor” generaţiei anilor ’60 ieşiţi din pietismul organizaţiilor pentru a cădea într-un existenţialism teologic de coloratură „erotică „? În deceniile 8 şi 9 ale secolului trecut, Cuviosul Teoclit Dionisiatul a fost protagonistul unor răsunătoare polemici, între care menţionăm aici drept cele mai elocvente; replica dată răstălmăcirii misticii ortodoxe de către teologul academist şi pietist P. Trembelas în 1975 şi critica severă a „erotologiei neonicolaite”a prof. Chr. Yannaras (1987-1990).


Pentru intransigenţa şi verticalitatea sa morală, pentru larga sa cultură teologică

şi spirituală, ca şi pentru atitudinea curajoasă împotriva tentativei regimului militar al „coloneilor” de a suprima în 1969 autonomia Sfântului Munte, monahul Teoclit a fost ales în patru rânduri (1974-1975; 1979-1980; 1984-1985; 1989-1990) în funcţia de „protepistati” sau de preşedinte al comitetului executiv (Hiera Epistasia) format din 5 membri ai organului executiv şi administrativ suprem al Sfântului Munte alcătuit din reprezentanţii celor 20 de mănăstiri imperiale ale Athosului (Hiera Synaxis). Fără nici o exagerare, deci, se poate spune că fără Teoclit Dionisiatul, „reprezentantul şi apologetul lui cel mai bine cunoscut, monahismul athonit actual n-ar putea fi înţeles suficient”.


Părintele Teoclit Dionisiatul a trecut la Domnul pe 20 ianuarie 2006, fiind înmormântat în cimitirul mănăstirii Dionisiou.

Σελίδες