Autori
Lev Gillet
Articole mai vechi
19/5/2013:
Mironosițele
Lev Gillet
Scurtă notă biografică
Lev Gillet

Louis Gillet sau Lev Gillet (1893-1980) a fost un preot ortodox de origine franceză, convertit la Ortodoxie. Părintele Lev Gillet a organizat prima parohie ortodoxă de limbă franceză în Franța, la Paris. Este considerat unul din marii gânditori și predicatori ortodocși din Occident în secolul XX.

S-a născut în anul 1893 la Saint-Marcellin (Isère, Franţa). Şi-a făcut primele studii la Grenoble şi a urmat studii de Filosofie la Paris, fiind apoi mobilizat pe front în Primul Război Mondial. Luat prizonier încă din 1914, a petrecut trei ani în captivitate. Acolo a întâlnit mai mulţi prizonieri ruşi, şi a început să fie atras de gândirea şi viaţa spirituală rusă. A urmat apoi studii de matematică şi de psihologie la Geneva. În 1919, a intrat în ordinul benedictinilor în mănăstirea de la Clairvaux. Simţindu-se atras de spiritualitatea răsăriteană, a făcut cunoştinţă cu Mitropolitul Andrei Şeptiţki al Bisericii Greco-Catolice Ucrainene din Galiţia. A depus voturile monahale definitive la Mănăstirea Uniov din Galiţia.

Dezamăgit de atitudinea Bisericii Catolice faţă de Ortodoxie, Pr. Lev a părăsit Biserica Catolică, fiind primit în comuniunea Bisericii Ortodoxe la Paris în luna mai 1928. În noiembrie 1928, a devenit preot paroh al primei parohii ortodoxe de limbă franceză din Franţa, parohia Sfintei Genoveva.

În 1938, a părăsit Parisul şi s-a mutat la Londra, în cadrul Frăţiei Sfinţilor Alban şi Serghie. A rămas să trăiască în Anglia până la moartea sa, survenită în anul 1980, dar în acest răstimp a făcut mai multe călătorii în străinătate. A scris mai multe lucrări de spiritualitate, în principal în limbile franceză şi engleză.